Seminar la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava

„Probleme privind angajarea forţei de muncă…”

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava a organizat joi, 20 septembrie a.c., seminarul „Probleme privind angajarea forţei de muncă şi oportunităţi de finanţare pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie”, eveniment la care au participat reprezentanţi a peste 40 de companii din judeţ.

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ, evenimentul a urmărit să răspundă întrebărilor referitoare la regimul juridic al angajării lucrătorilor din afara spaţiului Uniunii Europene în România, să prezinte schema de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie (HG nr. 807/2014), precum şi să promoveze programele de formare oferite de proiectul „Manageri competenţi pentru întreprinderi responsabile – #businessresponsabil” – ID 117359, cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi, organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ.

„Referitor la primul subiect al seminarului, reprezentanţii ITM Suceava şi ai Biroului pentru Imigrări al judeţului Suceava au oferit informaţii suplimentare despre cadrul legislativ care reglementează regimul juridic al angajării lucrătorilor din afara spaţiului Uniunii Europene, documentele necesare pentru străinii cu regim permanent sau detaşaţi, avizele solicitate, excepţii. De asemenea, s-au formulat întrebări punctuale referitor la acest subiect, întrebări la care dl comisar Florin Ioan Petrescu a răspuns şi i-a invitat pe cei interesaţi să se adreseze pentru consultanţă Biroului pentru Imigrări al Judeţului Suceava” a menţionat sursa citată.

Informaţii despre Schema de ajutor de stat aprobată prin HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, implementată de Ministerul Finanţelor Publice, au fost prezentate de Dumitru Ştefanciuc, reprezentant al DGRFP Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Astfel, s-au punctat principalele modificări faţă de forma precedentă a condiţiilor de eligibilitate, condiţii de acordare a ajutorului de stat, programul de derulare etc.

Elena Aurora Emilia Miron, manager al proiectului „Manageri competenţi pentru întreprinderi responsabile – #businessresponsabil” a prezentat o serie de cursuri şi evenimente la care angajaţii din firmele sucevene pot participa. Oferta este una variată şi cuprinde cursuri de competenţe antreprenoriale, manager proiect, manager de responsabilitate socială, manager de inovare, inspector de resurse umane, manager de resurse umane, sesiuni de business coaching, un workshop pe tema „Învăţarea pe tot parcursul vieţii”, conferinţe pe tema „Creşterea competitivităţii IMM-urilor din regiunea nord-est prin inovare” şi pe tema „Promovarea îmbătrânirii active şi adaptarea muncii la nevoile lucrătorilor vârstnici”. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: