Sfântul Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta sunt sărbătoriţi de Biserica noastră în fiecare an, la data de 5 septembrie. Ei sunt părinţii Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Zaharia era preot la Templul din Ierusalim. Tămâind la slujbă, Sfântul Zaharia a fost înştiinţat de Sfântul Arhanghel Gavriil că mila lui Dumnezeu e mare şi că va avea urmaş al cărui nume va fi Ioan. S-a îndoit Zaharia de cele auzite, gândindu-se că femeia sa, Dreapta Elisabeta, e stearpă şi mai ales că sunt amândoi bătrâni. A fost pedepsit cu muţenie Proorocul până în clipa în care s-a născut pruncul Ioan şi, în chip minunat, i s-a dezlegat limba şi a proorocit în faţa tuturor că fiul său se va numi Ioan şi că va fi „prooroc al Celui Preaînalt”, mergând înaintea feţei Domnului ca să gătească căile Lui.

Minunea zămislirii pruncului Ioan s-a răspândit în toată ţara şi bucuria s-a desăvârşit în momentul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Fecioara Maria, rudenia Dreptei Elisabeta.

Regele Irod a dat porunca aprigă de a se ucide toţi pruncii de până la doi ani. Sfânta Scriptură relatează fuga Familiei Sfinte în Egipt. Din Sfânta Tradiţie ştim că Dreapta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan şi s-a ascuns într-o peşteră, dincolo de Iordan, scăpând viaţa micuţului de cruzimea călăilor trimişi de Irod.

Sfântul Zaharia a fost omorât între Templu şi Altar din porunca aceluiaşi Irod, care nu putea suporta că i-a scăpat din mână viaţa pruncului Ioan, a cărui naştere a fost vestită în tot regatul de oamenii minunaţi de cele întâmplate. Astfel a sfârşit viaţa pământească Proorocul Zaharia împreună cu cei 14000 de prunci martiri.

Dreapta Elisabeta a trecut la cele veşnice exact la 40 de zile după ce soţul ei, preotul Zaharia, a părăsit lumea pământească pentru lăcaşurile cereşti.

Sfinţii Zaharia şi Elisabeta sunt model de părinţi responsabili şi jertfitori, de credinţă şi iubire. (pr. prof. JUSTINIAN-REMUS A. Cojocar)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: