Carte, cinste cui te-a scris

Lectură dedicată

Colocvial, de cele mai multe ori insolit şi nereţinut în judecăţi, impetuos în sentinţe, arhitectul Doru Olaş nu a avut (cum nu o are nici subsemnatul) bucuria de a fi bunic. Cu siguranţă nu le-ar fi făcut cadou nepoţilor săi cartea pe care o semnează – „Universul creaţiei prin creator. Teoria universală: scenariu” (Ed. Opera Magna, Iaşi, 2018). Cartea stă bine într-o bibliotecă de filosofie şi nu într-una din care copiii să o extragă din raft pentru a citi poveşti.

Copiii fiind excluşi de la lectură, volumul se adresează cunoscătorilor. Nici măcar prietenilor, lectura fiind dificilă şi presupunând o anume doză de introducere în „sistemul” propus de autor. Cei mai mulţi ne vom dori cartea în bibliotecă din simpatie, dacă există, pentru autor căci este o lectură evident adresată specialiştilor. (D.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI