> După mai mult de zece ani echipa României revine în top
Suceveanca Ioana Băişanu a urcat, sâmbătă, pe podium la Balcaniada de sărituri peste obstacole organizată la Zagreb.
Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Ecvestre Internaţionale, Ioana Băişanu a participat în competiţie cu calul Gingin, un cal care are 11 ani şi, din trei probe, a avut cele mai bun rezultat, fiind sportiva care a dus lotul naţional pe podium.
Vicepreşedintele Federaţiei Române Ecvestre, Alexandru Băişanu, a salutat locul obţinut de echipa de amazoane a României la Balcaniadă.
„Lotul naţional de amazoane a câştigat medalia de Bronz la Balcaniada de la Zagreb, Croaţia”, a anunţat Băişanu.
El a menţionat că din lot au făcut parte Ioana Băişanu, Ioana Ninulescu, Simon Blanka şi Teodora Popescu, care au ridicat steagul României după mai mult de 10 ani la această categorie.
„Bravo fetelor, ne-aţi umplut inimile de fericire!”, a transmis Băişanu. (N.B.)



























Comentarii