Regele nostru

Joi, 23 august, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, la Sala „Aurel Băeşu” din incinta Muzeului de Artă „Ion Irimescu” a avut loc lansarea cărţilor „Mihai I al României Regele nostru” şi „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I”. Întâlnirea a fost moderată de prof. univ. dr. Daniel Şandru, coordonatorul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi, cărţile fiind prezentate de prof. univ. dr. Doru Tompea, preşedintele Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, conf. univ. dr. Dan Dascălu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi dr. Alexandru Muraru, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Miracolul din 1918

Aşa cum a precizat prof. univ. dr. Daniel Şandru, data de 23 august nu a fost aleasă întâmplător pentru lansarea celor două cărţi, această zi devenind din 2011 o zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului. Dar, mai mult decât atât, 23 august este ziua în care un tânăr de 23 de ani, rege al României, a schimbat printr-o decizie extraordinară nu numai soarta ţării, ci şi soarta celui de-al doilea război mondial. Este vorba despre Majestatea Sa Regele Mihai I al României.

„Se împlinesc 74 de ani de la acel moment, iar pe 24 august se împlinesc 153 de ani de la naşterea bunicului regelui Mihai, Regele Ferdinand I – Întregitorul de ţară. Lucrurile se leagă pentru că regele Ferdinand I, alături de Regina Maria, sunt cei doi suverani care au făcut posibil miracolul din 1918. 27 martie, Unirea Basarabiei, un miracol în condiţiile în care ieşisem din război şi încheiasem un pact, Unirea Bucovinei din 15 – 28 noiembrie şi, în fine, 1 Decembrie 1918, Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu ţara mamă.

Esenţa acestui An Centenar ar fi următoarea: Avem dimensiunea trecutului şi trebuie să facem cuvenita reverenţă faţă de înaintaşii noştri. Dar Centenarul nu se poate restrânge doar la momentul 1918. Trebuie să ne uităm şi la ceea ce s-a întâmplat în această sută de ani. Să nu uităm nicio clipă că în această sută de ani, mai bine de jumătate, românii şi România le-au petrecut sub variate forme de dictatură, de regimuri totalitare. 1938 – instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, statul naţional legionar, dictatura Mareşalului Antonescu, o scurtă perioadă pseudo-democratică între 1945-1947, urmează abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi lungul marasm totalitar al comunismului până în 1989, de ale cărui urme ştiţi foarte bine că nu prea am scăpat nici astăzi.

Cred că în 2018 ne putem găsi într-un moment de reflexie: să ne întrebăm cum a fost, ce am devenit, de ce suntem astăzi aşa cum suntem şi dacă nu cumva suta de ani pe care o celebrăm lasă nişte urme asupra cărora trebuie să cugetăm. Cred că asta este esenţa Anului Centenar”, a spus prof. univ. dr. Daniel Şandru, fost Secretar de Stat în Cancelaria Prim-ministrului României, coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Guvernului în perioada 2016 – 1 februarie 2017.

„Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I”

„Regele, comuniştii şi coroana” reprezintă adevărata istorie a abdicării regelui Mihai I, un volum coordonat de istoricii Alexandru şi Andrei Muraru, apărut cu puţin timp înainte de trecerea la cele veşnice a majestăţii sale la editura Polirom din Iaşi. Cartea este împărţită în cinci capitole, anii cei mai grei petrecuţi de rege la cârma ţării fiind redaţi în capitolul doi, în timp ce în capitolul cinci este descrisă ziua abdicării numită şi „ziua abisală”.

„Cartea este realizată într-un registru de experţi, de doi oameni foarte apropiaţi nu numai mental şi raţional de cercetare, ci legaţi afectiv de Casa Regală. Este un volum de studii de caz care abordează şi din perspective sincronică şi diacronică, spectrală, medulară, modul în care a avut loc abdicarea Regelui Mihai şi trecerea la democraţia populară din România. Este o cercetare inter, multidisciplinară unde scriu istorici, politologi, sociologi, constituţionalişti, specialişti în relaţii internaţionale, o excelentă analiză a contextului în care a avut loc această abdicare forţată, nulă şi neavenită cum a spus însuşi Mihai la 30 decembrie 1947”, ne-a spus prof. univ. dr. Doru Tompea.

Volumul „Regele, comuniştii şi coroana” are 16 contributori, studiile sunt de înaltă ţinută ştiinţifică, semnate de oameni foarte cunoscuţi.

„Această carte contribuie în mod esenţial la clarificarea, la aducerea unor documente noi, la oferirea unor interpretări noi, pentru ceea ce a însemnat abdicarea nulă şi neavenită a regelui de la 30 decembrie 1947, a perioadei care a precedat această abdicare, a acelei perioade care poate fi considerată o lovitură de stat lentă până la lovitura bruscă din 30 decembrie, şi a ceea ce s-a întâmplat după 30 decembrie 1947.

Este istoria unei lupte pe care, din păcate, majestatea sa a pierdut-o nu numai pentru el, a pierdut-o pentru România. Este o opţiune de lectură nu numai plăcută, ci utilă, chiar necesară”, a concluzionat conf. univ. dr. Dan Dascălu.

„Mihai I al României Regele nostru”

„Mihai I al României Regele nostru” este o carte omagiu care îi reuneşte prin scris pe o parte din cei care au constituit anturajul maiestăţii sale, oameni apropiaţi, oameni care l-au cunoscut chiar de la 5 ani de când a fost proclamat rege prima dată. Aşa cum am aflat de la universitarul Doru Tompea, apariţia volumului a fost ideea lui Emil Hurezeanu, actualmente ambasadorul României în Germania, o idee îmbrăţişată imediat şi de editura Curtea Veche şi de profesorul Alexandru Muraru, care, a reuşit să adune dintr-o listă lungă de oameni care l-au cunoscut pe majestatea sa în diferite ipostaze de-a lungul întregii sale vieţi, „pagini extraordinare care provin din mărturii, istorii orale, memorii, jurnale şi aşa mai departe”.

În paginile cărţii găsim „pilonii destinului său istoric, credinţa în Dumnezeu, credinţa în ţara sa, România, şi aşa cum apreciază unanim contributorii, Mihai I a fost cea mai pilduitoare personalitate a României contemporane prin destin, fapte istorice, caracter, toleranţă, moderaţie, onestitate, cinste şi chiar capacitate uriaşă de a-şi ierta duşmanii care l-au debarcat pe 30 decembrie 1947”, a precizat prof. univ. dr. Doru Tompea.

Cartea cuprinde 58 de fotografii, 20 de fragmente din discursurile regelui de după 1989, „20 de bucăţele de înţelepciune, de viziune politică care arată profunzimea pe care a avut-o regele Mihai I”, a precizat profesorul Dan Dascălu.

Tot de la domnia sa am aflat că volumul are o încărcătură emoţională extraordinar de mare, care uneori poate să aibă efecte mult mai importante decât are textul ştiinţific.

Cartea „Mihai I al României Regele nostru” se vrea „una a mărturisirii, o poartă a despărţirii şi a regăsirii în acelaşi timp, o frescă a vieţii regelui nostru. Sunt adunate la un loc amintiri, scurte eseuri, consideraţii asupra unor momente istorice ale căror protagonist a fost Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Mai presus de toate cele 30 de contribuţii pe care le reuneşte această carte sunt o experienţă unică a celor 30 de oameni care l-au cunoscut pe regele Mihai şi ei mărturisesc această întâlnire într-un moment astral al existenţei lor cu Majestatea Sa, o întâlnire care, dintr-un anumit punct de vedere, le-a schimbat sensul propriilor lor vieţi. Cei care contribuie la realizarea acestui volum sunt nume importante şi de referinţă ale spiritualităţii noastre, Principesa Margareta, ierarhi, scriitori, pictori, muzicieni, întâlnim oameni ai exilului”, ne-a mărturisit profesorul Dan Dascălu.

Abdicarea în istoriografia comunistă

Profesorul Alexandru Muraru editor coordonator al cărţii „Mihai I al României Regele nostru” şi coordonator, împreună cu fratele său, istoricul Andrei Muraru, al volumului „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I” a prezentat o parte din istoria apariţiei celor două cărţi.

Ideea volumului „Regele, comuniştii şi Coroana” a plecat de la faptul că urmau să se împlinească şapte decenii de la abdicare, fiind primul volum publicat în România după dispariţia Majestăţii Sale, un volum realizat de 16 specialişti români şi străini care vorbesc despre abdicarea regelui, fiind primul volum de acest fel în 70 de ani.

„Asta înseamnă că 70 de ani am trăit cele mai importante evenimente sub un întreg angrenaj de falsificare, cenzură şi manipulare. Istoriografia comunistă poate fi o cheie prin care se citeşte abdicarea pentru că există un studiu care vorbeşte despre modul în care a fost privită abdicarea în istoriografia comunistă în 50, 60, 70, 80 şi chiar şi după 1989 şi o să vedeţi diferenţe. Istoricii recunosc contextual motivele abdicării, începând cu 1998, odată cu deschiderea arhivelor româneşti şi odată cu racordarea discursului nostru la instituţiile europene şi euroatlantice”, a precizat profesorul Alexandru Muraru.

Al doilea volum, „Mihai I al României Regele nostru” a venit în mod firesc, după trecerea la cele veşnice a lui Mihai I, „regele nostru însemnând şi regele nemuritor, volumul dând această perspectivă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: