Luna mai este numită în calendarul popular Florar, luna florilor. Nu pot să mă opresc şi să nu scriu despre florile care, atunci când ne trezim dimineaţa, ne privesc cu îngăduinţă. Începând cu gingaşul ghiocel, în fiecare an ochii ne sunt dezmierdaţi de gingăşia şi frumuseţea florilor, mari sau mici, flori care ne îmbie cu parfumuri suave sau ameţitoare. Priveam zilele trecute la albine şi la fluturi… Ce agitaţie şi ce alergătură din floare în floare, de parcă aceste cadâne, florile, le ademenesc pe bietele insecte, abia scăpate din iarnă, cu petalele lor catifelate, transformând pământul într-un covor ţărănesc!
De când sunt lumea şi pământul, fetele şi-au pus în cosiţă flori şi în sân busuioc, iar flăcăii prindeau o floare la pălăria pe care şi-o purtau pe-o ureche. La streşinile caselor se agăţau buchete de busuioc, cetină de brad ori spice de grâu, pe ape se dădeau cununiţe făcute din sânziene. O floare însă mă face să scriu astăzi cu emoţie în vârful peniţei: bujorul românesc. Întâlnit pe cămăşile cusute în şezători ori pe covoarele ţărăneşti, bujorul românesc este floarea noastră demnă de a ne reprezenta în lume. Bujorul românesc, numit în popor, în satele din Moldova, Dobrogea ori Transilvania, “Palma Maicii Domnului” sau “busuioc roşu”, era în trecut subiectul multor legende şi superstiţii. Am aflat cu toţii despre Bujor, haiducul cu părul roşcat care era teama boierilor. Astăzi bujorul românesc este protejat prin lege, fiind, de fapt, floarea naţională a României.
Laleaua, floarea ce-şi ridică parcă cupa în cinstea Soarelui, este originară din Asia, ea crescând sălbatic la hotarul dintre China, Tibet, Rusia şi Afganistan. Laleaua sălbatică era preţuită de turci; când mergeau la bătălie, otomanii credeau că laleaua le va purta noroc şi vor birui. Musulmanii o adorau deoarece, scris în alfabetul arab, cuvântul “lalea” conţine aceleaşi litere ca şi cuvântul “Allah”, ea fiind considerată ca fiind „Floarea lui Dumnezeu”. Laleaua a ajuns în Europa prin intermediul negustorilor, iar olandezii au făcut o adevărată pasiune pentru această floare gingaşă, dar rezistentă. Adoraţia lor a ajuns până acolo că, în timpul unei licitaţii (1636-1637), s-a cheltuit o adevărată avere pentru bulbii de lalea, comerţul cu lalele fiind foarte avantajos în acele vremuri. Astăzi Olanda este „Ţara lalelelor”, această floare minunată fiind simbolul acestei ţări îndrăgostite de frumos.
Am ajuns la narcisă. Dar cine nu iubeşte narcisele! Flori înalte, cu alură de miss şi cu parfum îmbietor. În Ţara Galilor, narcisa înfloreşte în preajma zilei de 1 martie, când întreg poporul îl sărbătoreşte pe Sfântul David. Narcisa este recunoscută a fi floarea naţională a Ţării Galilor.
Floarea dragostei a fost dintotdeauna trandafirul. Un buchet de trandafiri roşii spune mai mult decât o declaraţie de dragoste. Istoria consemnează că în Anglia, timp de 30 de ani, a avut loc un conflict din cauza succesiunii la tron între nobilii Casei de York, care aveau drept blazon trandafirul alb, şi nobilii Casei de Lancaster, casă a cărei emblemă era minunatul trandafir roşu. Acest conflict este cunoscut sub numele de “Războiul celor două roze”. Astăzi trandafirul ne duce cu gândul la Anglia, fiind simbolul acestei ţări.
Irlanda este considerată ţara trifoiului, ştiut fiind că druizii cinsteau trifoiul cu patru foi, această plantă a norocului, şi, crezând în puterile lui, îl foloseau în ritualurile magice pe care le practicau. Trifoiul irlandez, trifoiul alb cu trei frunze sub formă de inimă, încă din sec. V este asociat cu viaţa Sf. Patrick, care a pedepsit toţi şerpii din ţară, făcându-i să intre în pământ. Să nu uităm, deci, că trifoiul este strâns legat de cultura irlandeză.
Regina florilor de toamnă, crizantema, a ajuns în Japonia (din China) adusă de călugării budhişti Zen în sec. al VIII-lea, şi împăratului i-a plăcut într-atât încât a aşezat-o pe sigiliul imperial. Alături de bambus şi de orhidee, această “floare de aur” îşi are locul bine definit în cultura asiatică. Crizantema este îndrăgită şi pe alte meridiane, ea fiind chiar simbolul oraşului Chicago.
Vă vine a crede că şi ciulinul este simbolul unei naţiuni? Ei bine, da, pe lângă kilt, whisky (în anumite contexte numit „scotch” – n.red.) şi cimpoi, Scoţia a ales ciulinul să o reprezinte. Legenda povesteşte că, în timpul unei bătălii, un luptător viking nu a ţipat când a fost rănit de ascuţişul armelor. Însă când s-a înţepat într-un ciulin a ţipat atât de tare, încât bătălia s-a oprit. Ciulinul, de fapt, ar fi protejat poporul de armata adversă.
Multe sunt poeziile închinate florilor, multe sunt cântecele despre flori. Fie că le oferim mamei sau învăţătoarei, fie că le aşezăm pe monumentele eroilor sau pe morminte, florile fac parte din viaţa noastră, ne-o îmbogăţesc şi ne-o fac mai frumoasă.
LENUŢA RUSU
Comentarii