Se poate crede că puţini români vor fi fiind cei care nu cunosc numele Ana Aslan. Dacă nu ştiu ei cu exactitate cine a fost şi ce a făcut, cu siguranţă i-au reţinut cel puţin numele. Ediţia din urmă cu un an a Salonului internaţional al inovării şi cercetării ştiinţifice studenţeşti „Cadet Inova” de la Sibiu (organizat de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, sub înaltul patronaj al Forumului Inventatorilor Români) a fost dedicată cercetătoarei şi inventatoarei Ana Aslan, dar deloc întâmplător ediţia din acest an a Salonului, recent încheiată, l-a comemorat pe cercetătorul şi inventatorul Dorel Cernomazu (1947-2015), a cărui activitate a fost legată de Universitatea de la Suceava. Pe scurt, potrivit unor informaţii ale Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, prof. univ. dr. ing. Dorel Cernomazu a fost (şi, iată, rămâne!) unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori din România, câştigător a numeroase premii şi medalii la târgurile de inventică, printre altele deţinător al titlului „Inventator de elită”, clasa I, acordat de Comisia de Inventică a Academiei Române. În 40 de ani de activitate, a realizat peste 380 de invenţii în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenţionale şi al energeticii solare. Ca ziarist, cu mai mulţi ani în urmă, s-a întâmplat să fiu primit în câteva rânduri în laboratorul său de la USV, ca într-un turn de fildeş. Nu va fi fost chiar astfel laboratorul, dar pentru un străin părea, mai ales confruntându-se el cu modestia inventatorului şi chiar cu o anume stângăcie cu care îi vorbea şi care venea, desigur, din neîncrederea (ascunsă cu politeţe şi diplomaţie) că cel care-l ascultă, avid de informaţii, îl poate memora pe reportofon, dar nu-i în stare să înţeleagă decât prea puţin…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii