Când deşteptăciunea este copleşită de interes faci isprăvi la care ulterior te miri o viaţă întreagă cum de te-ai încumetat să te înhami. Unchiul din Germania m-a ajutat să-mi cumpăr prima maşină, un Audi 100. În anii următori am pus ochii pe un Mitsubishi Colt, tot la mâna a doua, pe care l-am arvunit acolo, urmând să vin să-l iau. Cum se punea problema măririi (considerabile) a taxelor vamale la noi, am făcut şi am dres şi am plecat în Germania să-mi aduc acasă maşina.
Ca să ajung în Germania m-am agăţat de un şofer care lucra la o firmă suceveană de transport internaţional. El trebuia să ajungă la Frankfurt, dar a ales un traseu care mă lăsa la poarta unchiului.
Aproape o săptămână a durat să ajungem la destinaţie spre disperarea mereu cumulată a mea, care riscam să ajung după ce unchiul pleca de acasă în Polonia!
O săptămână, pentru că TIR-ul a fost obligat să oprească într-o parcare la intrarea în Ungaria, de unde urma să se îmbarce într-o garnitură de tren Ro-La. Una dintre condiţii ca să te îmbarci era ca paralelipipedul format de vagonul TIR-ului să fie perfect, astfel încât, lăsat pe-o rână în timpul transportului să nu agaţe pereţii vreunui tunel prin care urma să trecem în Austria până la graniţa cu Germania. Al nostru avea o deviaţie de vreo 10 cm, aşa că ungurii nu ne-au lăsat să urcăm pe platformă. Eram disperat, am povestit în stânga şi-n dreapta ce sunt pe cale să păţesc dacă nu ajung până joi în Germania, până i-a trecut prin cap unuia dintre şoferii români ce urmau să plece să-l întrebe pe al meu dacă are chingi în camion. Avea. Şi s-au adunat vreo trei şi au învelit vagonul camionului cu chingi şi le-au ancorat, le-au proptit şi le-au tras cu pârghiile lor până dreptunghiul a devenit perfect. I-am chemat din nou pe unguri, au măsurat, au scuipat a admiraţie şi ne-au dat voie să urcăm în garnitura ce pleca spre Germania.
Am călătorit ca nişte domni într-un vagon până la gara austriacă unde ne-au dat jos din tren. Am ajuns joi după-amiază la unchiul. Vineri până la prânz neamţul care-mi vindea maşina i-a făcut actele, iar seara l-am lăsat pe unchiul în gară la Fulda, căci avea, nu mă minţise, bilete pentru Polonia.
Am vrut să vă arăt că ştiu ce-i aia Ro-La. Şi-acum mă apucă spaima la gândul că, din cauza acestei găselniţe occidentale în materie de transport, am riscat să ajung la uşa unchiului din Germania după ce el plecase bine-mersi în Polonia.
Comentarii