Cronicile noastre medievale, precum şi însemnările care ne-au rămas de la diverşi diplomaţi, călători şi militari polonezi, maghiari şi ruşi menţionează că domnul Ţării Româneşti, în perioada 1678-1688, a fost Şerban Cantacuzino. Mai mult, aceste însemnări şi informaţii relevă faptul că Şerban Cantacuzino a fost „ajutat” să moară de viitorul domn al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi de unchiul acestuia, stolnicul Constantin Cantacuzino.
Soţia lui Şerban Cantacuzino, din motive de siguranţă, se refugiază cu copiii, şi cu puţinele slugi care au urmat-o, la Braşov.
Dintre copiii cei mulţi ai lui Şerban Cantacuzino s-a remarcat prinţesa Casandra, care va deveni soţia domnitorului şi cărturarului Dimitrie Cantemir.
Prinţesa Casandra „era frumoasă şi, zice-se, această indispensabilă calitate femeiască era la ea floare la ureche pe lângă toate celelalte daruri cu care o înzestrase natura: deşteaptă, bună, milostivă, miloasă, gospodină, cultivată ba chiar, spun unii, învăţată. Pentru Dimitrie Cantemir, cea mai demnă soţie ce-şi putea alege” (C. Gane – „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, vol. II, pag. 117).
Prinţesa Casandra i-a născut lui Dimitrie Cantemir nouă copii. Cel mai reuşit copil a fost prinţesa Maria Cantemir. Era parcă sortită să continue opera tatălui său, desfătându-se ceasuri întregi cu lecturi diverse. Era de o frumuseţe răpitoare. Cu o minte ageră şi cu dragoste de învăţătură era dornică de a face lucruri utile pentru semenii săi. Personalitatea sa era dominată de discernământ şi echilibru, fiind o bună judecătoare a caracterelor umane. Cu firea ei calmă, paşnică, plină de graţie, reuşeşte să intre cu succes în cercurile marii nobilimi ruse începând cu al doilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Prima întâlnire a prinţesei Maria Cantemir cu familia imperială rusă se petrece în anul 1711, când ţarul Petru cel Mare şi ţarina Ecaterina vin la Iaşi. La acea dată prinţesa Maria Cantemir avea 11 ani. Cronicarii noştri, ca de altfel şi cei ruşi, afirmă că ţarina Ecaterina ar fi mângâiat-o şi sărutat-o pe prinţesa Maria. Ţarina Ecaterina nu avea cum să ştie că peste nouă ani această prinţesă română va deveni amanta lui Petru cel Mare şi îi va pune în pericol mariajul.
Ecaterina, înainte de a deveni amantă şi mai apoi soţia ţarului Petru cel Mare, a fost o fată de origine ţărănească lituaniană. O chema Marfa Skavronskaia, care s-a convertit la ortodoxism, luându-şi numele de Ecaterina. Gurile rele spuneau că a fost luată prizonieră de armata rusă şi a trecut prin patul mai multor ofiţeri superiori ruşi.
Ce o fi găsit la ea Petru cel Mare nu ştim. Era mică, grasă, neagră, slută. Probabil l-a dominat pe ţar cu farmecele ei, căci altfel nu ne explicăm de ce a plăcut atâtor bărbaţi. În schimb sunt multe relatări referitoare la ţarul Petru cel Mare. După cum se cunoaşte, Petru cel Mare a avut realizări impresionante, strălucite victorii militare, care au permis consolidarea conştiinţei naţionale, victoria laicului asupra principiilor confesionale în cultură, toate culminând cu includerea Rusiei în familia naţiunilor europene.
Ţarul Petru cel Mare avea un comportament intempestiv, năvalnic, agresiv, neţinând cont de protocolul curţilor regale europene. Atunci când se enerva era înspăimântător şi de o cruzime de nestăvilit. Şi-a organizat prietenii în „Cel mai beţiv sinod al nebunilor şi măscăricilor”, ale cărui conclavuri luau forma unor reprize de beţie şi parodiere a ritualului ortodox, scandalizându-i pe credincioşi.
În vizitele sale în Europa în anii 1697, 1698 şi 1717, Petru cel Mare s-a purtat atipic, uimind oamenii simpli şi capetele încoronate ale Europei.
„Astfel, la Deptford (Anglia), unde a studiat construcţiile navale, Petru cel Mare şi prietenii săi au spart 300 de ferestre, au distrus 21 de picturi, au incendiat bucătăria, au distrus un gard şi o roabă” (Jurnalul majordomului John Evelyn). Paradoxal este faptul că la Deptford ţarul Petru cel Mare a văzut pentru prima dată o roabă. Cu aceasta se juca în fiecare dimineaţă, până a distrus-o. Ajungând în Franţa l-a luat în braţe pe Ludovic al XV-lea, a spart uşa camerei doamnei de Maintenon, celebra favorită şi nevasta morganatică a lui Ludovic al XIV-lea, încălcând grav protocolul de la curtea regală a Franţei.
În ceea ce priveşte viaţa intimă, Petru cel Mare a avut multiple relaţii amoroase atât cu femei de condiţie modestă, cât şi cu femei din înalta societate. Aş menţiona pe Anna Moss, fiica unui hangiu neamţ, Laetitia Cross, o actriţă britanică, Marfa Skavronskaia, o fată de origine ţărănească lituaniană pe care a făcut-o împărăteasă, doamna Vigar, o englezoaică ce locuia la Petersburg etc. Lista este lungă şi poate fi completată cu numeroase femei din nobilimea rusă: Menşikov, Goliţîn, Osterman, Dolgoruki, Kovanski.
În 1720 atenţia ţarului Petru cel Mare se îndreaptă spre prinţesa Maria Cantemir. Cu ocazia unui bal la curtea imperială ţarul este surprins de gingăşia şi frumuseţea fetei fostului domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Ea era „cea mai cărturară doamnă din societatea rusă, superioară ca inimă şi bunătate, ca înălţare de spirit”. Ţarul Petru cel Mare a iubit-o pe prinţesa Maria Cantemir cum n-a iubit pe nimeni.
Maria Cantemir a surclasat toate curtezanele ce pendulau în Petersburgul acelor vremuri.
Distincţia şi strălucirea ei au fost supuse bârfelor şi denigrărilor de tot felul. În timpul campaniei împotriva Persiei, 1722-1723, ţarul Petru cel Mare a luat-o cu el şi i-a asigurat şederea la Astrahan. Interesant că alături de prinţesa Maria Cantemir ţarul a luat-o şi pe ţarina Ecaterina. În urma acestei legături, prinţesa Maria Cantemir a rămas însărcinată. Este cunoscut faptul că Petru cel Mare i-a promis prinţesei Cantemir că o va lua de soţie dacă îi dăruieşte un moştenitor la tronul Rusiei (Însemnările contelui Tolstoi). Simţind pericolul în ceafă, ţarina Ecaterina reuşeşte, cu ajutorul unui medic, să-i administreze prinţesei Maria Cantemir o substanţă ce a făcut-o să avorteze. Petru cel Mare a fost profund afectat de pierderea pruncului. Se menţionează că ţarul Petru cel Mare a stat la Astrahan în preajma Mariei până aceasta s-a făcut bine.
Timpul a curs în defavoarea prinţesei Cantemir. Ţarul Petru cel Mare moare pe neaşteptate la 28 ianuarie 1725 şi odată cu el se stinge visul acestei prinţese române de a deveni împărăteasa tuturor Rusiilor. Situaţia prinţesei se schimbă în rău din cauza intrigilor şi ameninţărilor ţarinei Ecaterina şi ţarului Petru al II-lea. Abia sub domnia ţarinei Elisabeta i s-a dat o întinsă moşie, cu peste 1000 de iobagi, ei şi fraţilor săi.
Prinţesa Maria Cantemir a suferit enorm, deoarece nu mai era considerată o femeie superioară, denigratorii o arătau cu degetul şi o numeau amantă imperială. Moare necăsătorită la 9 septembrie 1757, fiind îngropată la Moscova, în Biserica „Sf. Nicolae”.
Astfel s-a sfârşit din viaţă prinţesa Maria Cantemir ce a nutrit să fie împărăteasa tuturor Rusiilor, dar nu a ştiut că norocul dă prea mult multor oameni, dar nimănui destul.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii