> Un ins din Siminicea, cu halenă alcoolică, a refuzat etilotestarea şi prelevarea de probe pentru stabilirea alcoolemiei
Era aproape de miezul nopţii de joi spre vineri când un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea a oprit pentru control, pe DJ 208T din comuna Siminicea, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 39 de ani. Până aici nimic nu este deosebit, doar că şoferul avea halenă alcoolică şi un comportament total necooperant, refuzând să coboare din vehicul pentru a fi testat cu aparatul etilotest. Pentru că a refuzat solicitarea oamenilor legii de mai multe ori şi devenea tot mai agitat în gesturi şi exprimare, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să apeleze la sprayul iritant lacrimogen, ulterior bărbatul fiind imobilizat şi încătuşat. Mai departe, a fost condus la sediul poliţiei, unde a refuzat din nou testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Aici însă refuzul a venit din nou, aşa că bărbatul s-a ales cu un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.
























Comentarii