Directorul DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac, a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că în cadrul Serviciilor Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Fălticeni al DGASPC Suceava s-a desfăşurat, miercuri, o activitate de informare şi promovare a Forţelor Navale Române intitulată ”Forţele Navale Române acostează în Bucovina”.
Creţuleac a spus că la această activitate au participat beneficiarii serviciului, 35 de copii şi tineri cu vârste între 8 şi 20 de ani, cărora le-a fost prezentată oferta educaţională într-un mod atractiv şi interactiv, precum şi prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, conducerea DGASPC Suceava şi personalul Serviciilor Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni.
„La finalul activităţii toţi copiii au primit daruri din partea oaspeţilor mult îndrăgiţi.
Pentru cei 10 copii (cu dizabilităţi) de la CASA DOMINO, reprezentanţii Forţelor Navale Române au pregătit atât daruri, cât şi un program de activităţi recreative. Impactul evenimentului a fost unul deosebit, mulţi dintre tinerii participanţi manifestându-şi interesul de a urma o carieră în acest domeniu”, a declarat directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac.
Unul dintre tinerii participanţi, N.D., în vârstă de 15 ani, a declarat că i-a plăcut mult echipamentul din dotarea Forţelor Navale prezentat în cadrul acţiunii. „ … Îmi place foarte mult echipamentul din dotare şi toate misiunile pe care le avem de împlinit. Ar fi o oportunitate foarte mare pentru mine. Mi-ar place să ajut oamenii şi să fac ceva pentru ţara noastră. Niciodată nu m-am gândit că aş putea avea o asemenea meserie. Acum chiar e visul meu!”, a spus tânărul în vârstă de 15 ani
La rândul său, o adolescentă în vârstă de 14 ani, participantă la această acţiune, a declarat că şi-ar dori să intre în rândul Forţelor Navale Române. „Aş fi încântată să intru la Forţele Navale Române. Voi munci şi poate mi se va împlini ceea ce mi-am propus!”, a spus adolescenta.
Directorul executiv al DGASPC Suceava a mulţumit purtătorului de cuvânt al Forţelor Navale Române, Cornel Pavel, pentru organizarea acţiunii de promovare şi informare, precum şi reprezentanţilor Prefecturii Suceava, ai Consiliului Judeţean Suceava şi ai celorlalte instituţii implicate, pentru „deschidere, sprijin şi susţinere” a evenimentului. (C.P.)
























Comentarii