Aprecierea monedei americane faţă de cea unică a adus o creştere a cursului acesteia, în timp ce euro şi francul elveţian s-au depreciat uşor.
Cursul euro a scăzut de la 4,6623 la 4,6606 lei, evoluţie în contrast cu parcursul celorlalte monede din regiune. Aprecierea leului s-a bazat pe creşterea cererii comerciale, în condiţiile în care companiile au vândut valută pentru a putea achita taxele şi impozitele la bugetul de stat.
Tranzacţiile de ieri s-au realizat între 4,653 şi 4,664 lei, iar cotaţiile de la ora 14 erau de 4,662 – 4,665 lei.
Media dolarului american a crescut de la 3,7780 la 3,7828 lei, iar cotaţiile din piaţa locală au urcat la 3,771 – 3,79 lei.
Moneda elveţiană se deprecia pe pieţele internaţionale la 1,153 – 1,156 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,0408 la 4,0372 lei.
Indicele ROBOR la 3 luni, cel care afectează cel mai mult buzunarele românilor, el fiind utilizat la stabilirea ratelor la creditele cu dobândă variabilă, a stagnat la 2,09%. În schimb, indicele la 6 luni a atins un nou maxim al ultimilor 3 ani şi jumătate, de 2,41%. La rândul lor, indicii la 9 şi 12 luni au urcat la 2,46%, respectiv 2,51%.
Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, cea poloneză la 4,147 – 4,4158 zloţi, iar cea maghiară la 311,8 – 312,2 forinţi.
Recenta majorare a plafonului de îndatorare al SUA a permis Trezoreriei americane să vândă titluri în valoare de 179 de miliarde de dolari.
Creşterea cererii de monedă verde s-a reflectat şi în evoluţia acesteia faţă de euro, ea apreciindu-se ieri la 1,2301 – 1,2345 dolari.
Investitorii se arătau, de asemenea, prudenţi înainte de publicarea minutelor ultimei întâlniri a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane, de la care aşteptau o clarificare a numărului de majorări din acest an ale dobânzii-cheie.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut la 11.188,39 dolari.
























Comentarii