Fotbal judeţean

Se apropie data alegerilor pentru conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal

În ziua de duminică, 4 martie, ora 10.00, în sala Centrului Cultural Bucovina din Suceava va avea loc şedinţa pentru alegerea noii structuri de conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a expirat la finele săptămânii trecute. Pentru funcţia de preşedinte s-a înscris în cursă un singur candidat, este vorba de conducătorul în exerciţiu al forului judeţean, profesorul Ciprian Anton.

„Faptul că am primit sprijin şi semnale pozitive din teritoriu şi adeziuni de susţinere de la peste 95% dintre membrii afiliaţi mi-a întărit convingerea că am făcut lucruri bune în primul meu mandat şi mă încurajează să candidez din nou”, a declarat Ciprian Anton.

O luptă deosebită se va da pentru cele două posturi de vicepreşedinte, în condiţiile în care au intrat în cursă trei candidaţi: Aurel Constantin, care ocupă această funcţie şi în prezent, Iulian Darabă, de la CN „Nicu Gane” Fălticeni, şi Ciprian Costan, de la Silva Udeşti.

În aceeaşi şedinţă, Adunarea Generală alcătuită din cei 46 de membri afiliaţi cu drept de vot va alege şi viitoarea componenţă a Comitetului Executiv din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: