Futsal, Cupa României

Nicio şansă pentru Bukovina Vicovu de Jos în duelul din optimile de finală cu United Galaţi

Bukovina Vicovu de Jos şi-a încheiat periplul din Cupa României la futsal, după ce a pierdut pe teren propriu în faţa celor de la United Galaţi, cu scorul de 3-10 (1-5), într-un meci contând pentru faza optimilor de finală.

Aflată pe locul 4 în prima ligă la futsal, gruparea gălăţeană şi-a asigurat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei prin golurile marcate de Cireş (două), Varela (două), Crişan (două), Lascu, Baubâtrân, Tudose şi Petică, formaţia suceveană reducând din diferenţă printr-un hattrick semnat de Boştiog.

Rămasă în cursa pentru locul secund în campionatul Ligii II-a, echipa condusă de Cristin Burlică va evolua duminică seara, de la ora 18.00, pe terenul Ceahlăului Piatra Neamt, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a.

Rezultatele optimilor de finală:

Fortius Buzău – Muncitorul Reşiţa               6-3

Bukovina Vicovu de Jos – United Galaţi                3-10

Clujana Cluj-Napoca – Spicom Sfântu Gheorghe    4-2

Politehnica Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc                4-3

West Deva – Informatica Timişoara             1-10

Colţea Braşov – Autobergamo Deva            2-6

Dunărea Călăraşi – Imperial Wet Miercurea Ciuc       0-5

Din această fază a competiţiei a mai rămas de jucat meciul Inter Gheorgheni – City’us Târgu Mureş.

Rămasă în cursa pentru locul secund în campionatul Ligii II-a, echipa condusă de Cristin Burlică va evolua duminică seara, de la ora 18.00, pe terenul Ceahlăului Piatra Neamt, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI