Ilie Niţă, preşedintele Comisiei de Dezvoltare din Senat:

Am avizat Legea muntelui, dar şi Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii

Comisia pentru Dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare a avizat favorabil, în şedinţa din 20 februarie, condusă de preşedintele comisiei, senatorul Ilie Niţă, propunerea legislativă privind Legea muntelui, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest România şi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 30 octombrie 2016, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei.

Ordinea de zi a Comisiei pentru dezvoltare regională a fost încărcată săptămâna aceasta cu proiecte de lege şi propuneri legislative care, aprobate, se apreciază că vor avea un puternic impact pozitiv asupra economiei României. Primul punct dezbătut a fost proiectul de lege privind programul guvernului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. La dezbatere au participat reprezentanţi ai Ministerului Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, ai Ministerului Turismului, ai Ministerul Finanţelor Publice, dar şi fostul ministru al Economiei şi ulterior al Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

În cadrul dezbaterilor, aflăm că preşedintele Ilie Niţă a urmărit „cu atenţie” să afle în ce mod acest program poate sprijini întreprinderile mici şi mijlocii şi, îndeosebi, în ce mod poate ajuta economia României, cu precădere din punctul de vedere al creării de locuri de muncă. Directorul general al FNGCIMM a prezentat programul IMM Invest România, o continuare a unui program guvernamental ce a funcţionat până de curând, ce avea un scop similar, dar mai restrâns. Actualul program susţine întreprinderile mici şi mijlocii în accesarea creditelor pentru investiţii şi a creditelor pentru capital necesar desfăşurării activităţii. FNGCIMM lucrează în mod direct cu băncile, nu cu beneficiarii creditelor, dar le garantează celor din urmă creditele, acoperind parţial garanţia colaterală necesară accesării creditelor, principalul impediment în dezvoltarea activităţii IMM-urilor. Nefiind vorba despre fonduri nerambursabile ci de împrumuturi, statul nu obligă beneficiarul să creeze un anumit număr de locuri de muncă, precum în cazul programului Start-up Nation, finanţat tot de FNGCIMM, dar o consecinţă firească a dezvoltării activităţii IMM-urilor prin investiţii este crearea de noi locuri de muncă şi întărirea economiei. În plus, o facilitare a obţinerii de credite de către IMM-uri le permite acestora să acceseze fonduri europene pentru care erau nevoite să participe cu o anumită sumă sub forma de cofinanţare, creând astfel un mediu propice realizării de investiţii mari, finanţate în mare parte prin fonduri europene nerambursabile, cu o minimă contribuţie financiară a statului sub forma de garantare, dar cu efecte benefice pe termen lung pentru întreaga economie a României, nu doar pentru activitatea IMM-urilor.

Toate ministerele prezente la dezbatere şi-au arătat susţinerea pentru acest proiect şi, în urma dezbaterilor, şi senatorii Comisiei pentru dezvoltare regională au hotărât să susţină fără echivoc proiectul, avizându-l favorabil, în unanimitate. În săptămânile ce urmează, proiectul va fi dezbătut şi de Comisia economică şi comisia pentru buget a Senatului, urmând apoi să fie dezbătut în plen.

Următorul punct a fost proiectul de lege pentru ratificarea Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA). Guvernul a fost reprezentat prin Alexandru Micula, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şi Adrian Marius Dobre, secretar de stat în carul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

www.romanidecentenar.ro

În cadrul dezbaterilor, preşedintele Ilie Niţă a dorit să afle cât mai multe detalii legate de acest acord economic, cât şi planurile Guvernului de a profita de oportunitatea deschisă de acesta, întrucât schimburile comerciale ale României cu Canada au fost, până în prezent, nesemnificative din punct de vedere economic, în lipsa unor facilităţi pentru producătorii şi exportatorii români şi canadieni.

Adrian Marius Dobre, secretarul de stat din partea MMACA, a prezentat avantajele pe care le aduce acest acord comercial – elimină 99% din barierele din calea importurilor şi exporturilor libere, eliminând tarife vamale şi facilitând accesul Canadei la piaţa liberă europeană. În plus, facilitează investiţiile transoceanice de ambele părţi, uşurând accesul companiilor canadiene în spaţiul european şi viceversa. În plus, e de reţinut că semnarea acestui acord economic de către România a fost condiţionată şi de eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români în Canada.

În urma dezbaterilor, senatorii Comisiei pentru dezvoltare regională au hotărât în unanimitate să avizeze favorabil proiectul de lege. Fiind vorba de ratificarea unui tratat, Senatul este camera decizională.

Ultimul punct al ordinii de zi a fost propunerea legislativă privind Legea muntelui. La dezbaterea pe această propunere legislativă, iniţiată de un număr de deputaţi şi senatori PSD şi ALDE, au participat reprezentanţii Agenţiei Zonei Montane, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Rolul iniţiativei este de a reglementa modalităţile de protecţie şi de dezvoltare inteligentă, durabilă şi incluzivă a zonei montane. Guvernul a subliniat importanţa acestei legi pentru actualizarea unui cadru legal propice dezvoltării economice a zonelor de munte ale României, zone în general defavorizate. În acelaşi timp, este important de reţinut că orice dezvoltare economică a zonei de munte trebuie făcută cu un respect deosebit faţă de mediul înconjurător, limitând impactul activităţilor economice asupra acestor zone. Preşedintele Comisiei, senatorul Ilie Niţă, a supus la vot această propunere legislativă, rezultând un vot în unanimitate favorabil adoptării ei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: