Transporturi ilegale de lemn, în valoare de mii de lei, descoperite de poliţişti la Gura Humorului

Două transporturi ilegale de material lemnos, în valoare de mii de lei fiecare, au fost descoperite de oamenii legii pe parcursul unei singure zile pe drumurile de pe raza oraşului Gura Humorului.

Unul dintre ele a fost tras pe dreapta de poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu specialiştii Gărzii Forestiere Suceava, în oraş, fiind vorba despre o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Stulpicani. Şoferul a prezentat pentru control un aviz secundar de însoţire a mărfii, emis de o societate comercială din comuna Moldoviţa, dar întrucât s-au constatat neconcordanţe între cantitatea materialului lemnos transportat şi cel din documente, autoutilitara a fost condusă la sediul unui depozit aparţinând Ocolului Silvic Frasin. Aici, în urma inventarierii, specialiştii silvici au stabilit că bărbatul transporta în plus faţă de cantitatea avizată peste 26 mc cherestea de esenţă răşinoase. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a emitentului avizului de însoţire, cu amendă în cuantum de 6.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de cherestea transportată în plus, în valoare de aproximativ 16.000 lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Frasin.

Cel de-al doilea transport cu bube a fost tras pe dreapta pe centura ocolitoare a oraşului – o autoutilitară cu remorcă condusă de un bărbat din comuna Fundu Moldovei. Acesta a prezentat două avize primare de însoţire emise de o societate din comuna Pojorâta, dar existau neconcordanţe între materialul lemnos transportat şi datele trecute în documente. Mai exact, specialiştii silvici au stabilit că bărbatul transporta mai puţin material lemnos decât cel din documente, însă, caracteristicile dendrometrice ale pieselor de lemn (diametre, lungimi, număr de piese) difereau mult faţă de cele înscrise în avizele de însoţire. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, cu amendă în cuantum de 10.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a aproape 46 mc lemn rotund de esenţă răşinoase, în valoare de aproximativ 11.500 lei, lemn ce a fost predat în custodie Ocolului Silvic Frasin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: