Hochei, juniori under 16

Echipa CSM Suceava, foarte aproape de primul succes din acest sezon competiţional

La sfârşitul săptămânii trecute, echipa de hochei juniori sub 16 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava a disputat alte două meciuri pe patinoarul din Suceava, în penultima etapă a returului din Campionatul Naţional, în compania celor de la ACS Steaua Rangers-Husky Bucureşti. În prima partidă, oaspeţii s-au impus cu scorul de 9–2, dar în cea de-a doua au avut o misiune mult grea în faţa unei echipe a Sucevei care şi-a dorit foarte mult să bifeze prima victorie din sezon, fapt care s-a văzut în acest joc. Echipa pregătită de antrenorii Constantin Curelar şi Cătălin Vasiliu a deschis scorul şi mai apoi a preluat conducerea de fiecare dată când steliştii au reuşit să egaleze. Meciul a fost decis în ultimele trei minute, când la scorul de 4–3 pentru Suceava, oaspeţii au egalat şi au marcat golul victoriei, scor 5–4 pentru ACS Steaua Rangers-Husky Bucureşti.

„De la joc la joc, echipa a crescut şi s-a văzut ce mult contează meciurile disputate până acum în campionat. În meciul doi cu Steaua, echipa s-a autodepăşit şi a făcut cea mai bună partidă din acest sezon, asta în ciuda faptului că avem doar două luni şi jumătate de gheaţă pe an. Am fost aproape de prima victorie, mai exact la trei minute. Remarc dăruirea cu care a evoluat în acest meci Bogdan Vasiliu, în timp ce portarul Alexandru Sfetcu a închis foarte bine poarta, evoluţii bune având şi Eric Rizac, Ştefan Năstase şi fraţii Petrovici, Eric şi Oliver”, a declarat antrenorul Constantin Curelar.

În ultima etapă, pe 24 şi 25 februarie, echipa de juniori sub 16 ani de la CSM Suceava va încheia returul de campionat cu două partide pe patinoarul din Suceava în compania celor de la ACS Felcsik SK Cârţa. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI