20 de şoferi testaţi cu alcoolscopul pe străzile din Vatra Dornei

Pe parcursul zilei de joi, lucrătorii Poliţiei municipiului Vatra Dornei au organizat o acţiune, pe raza de competenţă, pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto, al vitezei şi depăşirilor neregulamentare. Potrivit datelor oficiale obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, au fost testaţi cu aparatul etilotest 20 de conducători auto, fiind constatată o infracţiune şi aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 3.000 lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI