Azi, la Vatra Dornei, Preşedintele CJ propune finanţarea unui spital de dimensiuni mari
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţă că va organiza în perioada următoare întâlniri şi dezbateri în teritoriu pentru stabilirea de strategii de dezvoltare pentru fiecare zonă în parte.
Flutur a declarat, miercuri, că, fiind aprobat bugetul judeţului Suceava, a decis să organizeze întâlniri şi dezbateri în teritoriu cu toate primăriile, pe zone, cu participarea unei echipe lărgite de specialişti de la Consiliul Judeţean Suceava. El a menţionat că acolo unde este cazul va fi solicitat sprijin guvernamental sau de la alte instituţii.
Flutur a menţionat că prima dezbatere are loc astăzi, la Vatra Dornei, cu participarea primarilor din zona Dornelor.
Preşedintele CJ Suceava a declarat, miercuri, în plenul Consiliului Judeţean, că vineri, la Vatra Dornei, va susţine personal ca în Vatra Dornei să fie finanţat un spital de dimensiuni mari. El a explicat că va trebui ca strategia pentru finanţare de spitale să fie realizată în funcţie de distanţa între acestea. El crede că Vatra Dornei, care este la peste 100 km de Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, ar trebui să beneficieze de o astfel de investiţie. (N.B.)
Comentarii