Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava este, pentru a doua oară, partener în organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică, o competiţie al cărei scop este identificarea şi promovarea excelenţei. Cantitatea de informaţii din astronomie şi astrofizică poate fi copleşitoare. Întrebări aparent simple precum „Ce este universul şi care este originea lui?”, „Ce sunt spaţiul şi timpul?”, „Din ce este făcută lumea aceasta şi ce anume o ţine laolaltă?”, „Cum se va sfârşi universul?”, necesită zeci de ani de muncă a oamenilor de ştiinţă în oferirea unui potenţial răspuns. Energia şi timpul alocate unei astfel de pregătiri sunt investiţii pe termen lung, presupunând aşadar o cunoaştere profundă a locului nostru în univers.
Ediţia din acest an a Olimpiadei are loc la Gura Humorului, iar USV va pune la dispoziţia participanţilor o vizită la Observatorul Astronomic şi Planetariu, unde elevii vor asista la un program special de planetariu, urmată de o vizită în campus. Ulterior, participanţii vor lua masa la restaurantul USV, asigurată din fondurile proprii ale USV.
Lector univ. dr. Cristian Pîrghie, coordonatorul Observatorului Astronomic şi al Planetariului USV, este membru în comisia centrală, supervizând, în calitate de vicepreşedinte, proba observaţională.
După finalizarea probelor de concurs, va avea loc selecţia loturilor restrânse care vor reprezenta România la Olimpiadele Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică. Acest proces va fi coordonat de către USV, prin domnul Pîrghie, care este, alături de domnul Petru Crăciun, inspector de fizică, team leader al lotului României care va participa la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică.
























Comentarii