Primul festival internaţional de go din România

În perioada 5-11 februarie, va avea loc la Vatra Dornei primul festival internaţional de go din România, organizat de secţia de go a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei în parteneriat cu Federaţia Română de Go şi Federaţia Europeană de go, evenimentul reunind peste 250 de participanţi din 15 ţări europene.

Foarte popular în zona asiatică, unde este recunoscut ca regele de necontestat al sporturilor minţii, jocul de go poate avea o contribuţie semnificativă în educarea tinerei generaţii. Din acest motiv, o mare parte a activităţilor din cadrul festivalului de go sunt dedicate copiilor de toate vârstele.

În spiritul mottoului „Mens sana in corpora sano”, peste 100 de copii vor îmbina provocările mentale specific jocului de go cu exerciţiile fizice de la karate.

Dintre activităţile care vor avea loc în cadrul Festivalului se evidenţiază prestigiosul turneu „European Pro Championship”, care aduce în România cei mai buni jucători europeni de go, printre care şi campionul european en-titre.

Gazdele Festivalului sunt Casa de Cultură „Platon Pardău” şi Complexul Turistic Bradul-Călimani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: