Capul de bour al Moldovei

 Pentru a ne răcori spiritualiceşte, măcar preţ de câteva momente, vă invit să staţi sub o picătură de istorie gata să cadă peste mintea şi sufletul dumneavoastră. Astăzi, despre capul de bour al Moldovei.

Capul de bour reprezintă simbolul istoric al Moldovei, el fiind de fapt stema acestui principat. Însă capul de bour era întâlnit şi pe scutul de luptă, cât şi pe monedele vremii; mai mult chiar, reprezenta sigiliul principelui. Pentru prima dată este întâlnit capul de bour în vremea lui Petru I Muşat (1377), când apare practic stema Moldovei, formată dintr-un cap de bour care avea în interiorul coarnelor un soare, în partea stângă un trandafir, iar în partea dreaptă luna, în faza numită Crai nou. Fiecare dintre aceste elemente are o simbolistică aparte: capul de bour reprezenta puterea, soarele reprezenta vremea luminată a unei domnii, trandafirul însemna credinţa (faţă de ţară, neam şi religie), iar luna simboliza renaşterea, puterea neamului de a rezista în faţa vitregiilor istoriei.

Capul de bour apare ca stemă pe scuturi ori steaguri şi în vremea domnitorilor Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, dar şi pe porţile de intrare în cetăţi ori pe clopotele mănăstirilor. Ca orice lucru lumesc, şi stema cu capul de bour a suferit transformări de-a lungul veacurilor. Astfel, capul de bour a fost confundat cu capul de zimbru, alt animal puternic care popula pădurile noastre moldave. Din păcate, bourul sălbatic şi zimbrul au dispărut din codri. (Măcar codrii de nu ar dispărea!) În ceea ce priveşte transformările prin care a trecut stema Moldovei cu capul de bour, trebuie amintită prezenţa, încă din sec. al XVII-lea, a coroanei princiare deasupra coarnelor, a spadei şi buzduganului, toate simboluri ale puterii şi bărbăţiei.

Stema Moldovei fiind transpusă pe pânză roşie, a devenit steagul Moldovei, de multe ori având forma prapurilor bisericeşti. Steagurile de luptă din vremea lui Ştefan cel Mare îl reprezintă pe Sf. Gheorghe stând pe tron sau călărind un cal alb şi ucigând balaurul. Sfântul care îl ajuta pe domnitor să învingă „balaurul” armatelor păgâne era cusut cu fir de argint, aceste steaguri fiind de o frumuseţe rară. Imaginea steagului moldav din timpul domniei lui Ştefan cel Mare apare şi în gravura pictorului I. Kukullo (1488), gravură ce ilustrează bătălia de la Baia, purtată de Ştefan cel Mare împotriva regelui Matia.

Istoria face parte din noi, noi suntem parte din istorie, fără ca măcar să ştim acest lucru. Istoria ne defineşte ca neam, ne menţine coloana vertebrală dreaptă şi fără umbre de îndoială. (LENUŢA RUSU, Fălticeni)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI