Primarul Ion Lungu „mută” grădiniţa din Obcini în Iţcani

 > Ne pare rău că cei din Obcini n-au dorit să facem această grădiniţă acolo, a spus edilul-şef

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, joi, în urma şedinţei de Consiliu Local, că va propune un proiect pentru construcţia cu fonduri europene a unei grădiniţe cu program prelungit în cartierul Iţcani. Decizia a fost luată de edilul-şef după ce consilierii locali au respins proiectul grădiniţei din curtea Şcolii „Ion Creangă” din cartierul Obcini.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea de principiu pentru construirea unei unităţi de învăţământ pentru preşcolari în cartierul Obcini, în curtea Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava a fost respins de Consiliul Local, cu 11 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri, după ample discuţii, ce au durat mai bine

de o oră, şi la care au asistat profesori şi elevi ai şcolii, dar şi părinţi.

Cu toate că primarul a evidenţiat că o grădiniţă cu program prelungit în cartierul Obicini este o necesitate, fiind ultima şansă a municipalităţii de a o construi pe bani europeni, consilierii locali ai PSD nu au fost convinşi de argumentele aduse de primar, dar şi de alţi consilieri ai PNL, între care viceprimarul Lucian Harşovschi, Angela Zarojanu şi Cristian Irimie.

Liderul consilierilor locali social-democraţi, Vasile Mocanu, s-a pronunţat împotriva proiectului, el explicând că grădiniţa ar putea fi amplasată într-o altă zonă, tot în cartierul Obcini, spunând că în doar o oră a identificat două locuri care întrunesc toate condiţiile pentru ridicarea unei unităţi de învăţământ pentru preşcolari.

Potrivit consilierului PSD, cele două locuri identificate sunt în preajma Bisericii „Sf. Mina” şi lângă magazinul „Dany Gry”.

Împotriva proiectului s-au pronunţat şi elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, care s-au arătat deranjaţi că o parte din spaţiul verde al unităţii de învăţământ va fi distrus şi că nu se vor respecta recomandările Uniunii Europene cu privire la spaţiul verde alocat pentru un elev sau preşcolar.

În apărarea intereselor lor, atât elevii, cât şi profesorii au fost foarte vocali, au aplaudat luările de cuvânt ale consilierilor PSD care le-au susţinut cauza şi au ridicat cartonaşe roşii la argumentele aduse de primarul Ion Lungu şi de consilierii liberali pentru realizarea proiectului.

„Paradoxal, împotriva acestui proiect de învăţământ sunt oameni din domeniul învăţământului. Asta deranjează un pic” a spus primarul.

El a mai adăugat că votul a fost unul politic, consilierii PSD dorind să „sacrifice oraşul pentru o luptă cu primarul Lungu”.

„Mi-am făcut iluzii că vom putea lucra cu PSD spre binele comunităţii. M-am înşelat amarnic” a mai declarat primarul.

Întrucât proiectul a fost respins, fapt ce a generat în sala de şedinţe a Consiliului Local lungi aplauze din partea grupului de profesori, elevi şi părinţi, primarul Ion Lungu a declarat că va „muta” grădiniţa în cartierul Iţcani, cel mai probabil în apropierea Şcolii Nr. 7 „Grigore Ghica”.

„Este nevoie de o grădiniţă modernă în cartierul Iţcani. Ne pare rău că cei din Obcini n-au dorit să facem această grădiniţă acolo. Atunci când vor fi întrebări pe această temă vor răspunde ei, nu noi” a menţionat primarul Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: