> În prima jumătate de an, în cele zece plângeri penale sunt reclamate pagube de 10 milioane de lei aduse bugetului statului > În anul anterior, lucrătorii AJFP Suceava au formulat 18 sesizări penale, cu un prejudiciu de peste 28 milioane de lei
Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava au desfăşurat, în primul semestru al anului 2017, 170 acţiuni de control la persoanele juridice, în urma cărora la bugetul statului a fost atrasă o sumă suplimentară de 16,97 milioane lei. Aceasta în comparaţie cu primele 6 luni ale anului 2016, când, cu prilejul celor 210 controale, suplimentul atras s-a ridicat la 37,75 milioane de lei, deci cu aproape 11 milioane de lei mai puţin.
Purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea informează că, în cea dintâi jumătate a anului acesta, verificările s-au lăsat cu amenzi însumând 47.600 de lei, faţă de cele de 63.950 de lei, din intervalul omolog anterior. Astfel, controalele făcute s-au concretizat într-o diminuare a pierderii fiscale cu 10,25 milioane de lei, una mai mică de peste trei ori raportată la cea de 33,91 milioane de lei din 2016. Oana Violeta Apetrea arată că, în primele 6 luni din 2017, inspectorii AJFP au instituit 13 măsuri asigurătorii, pentru 19,18 milioane de lei, raportate la 17 măsuri în cea dintâi jumătate a anului precedent, vizând 26,5 milioane de lei.
Anul acesta, în primul semestru, lucrătorii specializaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au întocmit opt sesizări penale, pentru un prejudiciu de 10,69 milioane de lei adus bugetului statului. În anul anterior, în primele 6 luni, inspectorii AJFP au făcut 18 sesizări penale, în cazul cărora prejudiciul a însumat 28,47 de milioane de lei, deci cu peste 8 milioane de lei mai mult. Anul acesta, sesizările penale au fost formulate împotriva agenţilor economici care au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea lemnului, cu trei dosare, pentru un prejudiciu care însumează 1,66 milioane de lei), şi, respectiv, construcţiile, cu două sesizări, pentru 517.584 milioane de lei prejudiciu. În sectorul agroalimentar, inspectorii fiscali suceveni au formulat două sesizări penale pentru un prejudiciu de 8 milioane de lei, o alta fiind întocmită pe numele unui operator din transporturi, care a prejudiciat bugetul statului cu 439.090 lei.
În ceea ce îi priveşte pe contribuabilii persoane fizice, în primele 6 luni ale anului 2017, inspectorii AJFP Suceava au întreprins 165 acţiuni de control, faţă de 299, în perioada omoloagă anului anterior, 78 fiind inspecţii fiscale generale, 68 inspecţii fiscale parţiale, două controale inopinate şi 17 cercetări la faţa locului.


























Comentarii