Guvernul deblochează creditul de 10 milioane lei contractat de Primăria Suceava pentru amenajarea zonei de agrement

> „Din păcate, aproape 7 luni Guvernul nu ne-a lăsat să folosim acest credit” a declarat primarul Ion Lungu, menţionând că a cerut firmei constructoare să suplimenteze forţa de muncă, astfel încât obiectivul să fie dat în folosinţă în toamnă > Anul trecut, Primăria a tras doar 900.000 lei din creditul în cauză, o parte din valoarea lucrărilor făcute în primele 6 luni ale lui 2016 fiind plătită din veniturile bugetului local

 Lucrările la zona de agrement Tătăraşi pot continua cu banii din creditul de 10 milioane de lei contractat de Primăria Municipiului Suceava. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că, în urma demersurilor făcute de autorităţile locale, decizia Comisiei de Împrumuturi urmează a fi semnată de ministrul de Finanţe.

„Din păcate, aproape 7 luni Guvernul nu ne-a lăsat să folosim acest credit, pentru că se depăşea, prin gradul de îndatorare, deficitul bugetar de 3%. Comisia de Împrumuturi a aprobat deblocarea creditului pe care municipiul Suceava l-a contractat, urmând ca decizia să fie semnată de ministrul de Finanţe, în următoarele 2-3 zile, iar drept urmare vom avea asigurată în totalitate finanţarea pentru amenajarea zonei de agrement” a spus şeful administrativului municipal, menţionând că a cerut firmei constructoare să suplimenteze forţa de muncă, astfel încât obiectivul să fie dat în folosinţă în toamnă. Civica Group Suceava fusese declarată învingătoare la licitaţie, după ce s-a oferit să efectueze lucrările pentru o sumă de 4,67 de milioane de lei, parafarea contractului fiind programată pe 7 iulie anul trecut. Însă, în urma contestaţiei înaintate de Victor Construct, execuţia costă 5,18 de milioane de lei, respectiv cu jumătate de milion de lei mai mult. În vederea realizării obiectivului, autorităţile sucevene au contractat un credit de 10 milioane de lei, acordat de CEC Bank, pentru o dobânda anuală de 1,5% peste cea de referinţă, la care se adaugă comisionul de administrare de 0,65%. La începutul lui 2017, accesul la linia de credit nu mai fost permis, pe motiv că acesta poate duce la creşterea gradului de îndatorare şi la depăşirea deficitului bugetar de 3% convenit cu organismele europene. Anul trecut, Primăria a tras doar 900.000 de lei din creditul în cauză, o parte din valoarea lucrărilor făcute în primele 6 luni ale lui 2016 fiind plătită din veniturile bugetului local. Lungu a precizat că, întrucât banii nu pot fi recuperaţi din împrumut, va face demersuri ca suma să fie orientată înspre alt obiectiv de investiţii.

„Anul trecut, din credit am tras circa 900.000 de lei, iar partea pe care am asigurat-o cu banii proprii nu o vom putea recupera din credit. Creditul este aprobat de bancă şi de Comisia de Împrumuturi; de aceea, pentru valoarea pe care noi am plătit-o din venituri proprii, voi propune un alt obiectiv de investiţii. Cât de curând se va întâmpla acest lucru, obiectivul de pe lista de investiţii urmând a fi aprobat în Consiliul Local” a declarat Ion Lungu.

Zona de agrement Tătăraşi, din spatele fostei uzine electrice, va avea spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi alei pietonale, platforme de tip amfiteatru, precum şi construcţii cu destinaţia de cazare, servicii, alimentaţie publică şi manifestări culturale. Locuri distincte sunt rezervate unui lac ambiental şi spaţiilor verzi, dar şi unui lac de agrement pentru ambarcaţiuni uşoare, de tipul bărcilor sau hidrobicicletelor. Perimetrul de sport şi servicii a fost proiectat cu terase, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, terenuri de baschet, minigolf şi tenis, acestea din urmă dotate cu gradene. De asemenea, din peisaj nu ar trebui să lipsească cabinetul medical şi grupurile sanitare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: