Protopopiatul Fălticeni

Pan Mateiaş şi ctitoria sa, biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Horodnicenii Sucevei

Pe teritoriul comunei Horodniceni a trăit în secolul al XVI-lea o personalitate de talie europeană, Pan Mateiaş (Gavrilaş), mare vistiernic şi ambasador itinerant al domnitorului Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546). Mateiaş (Gavrilaş) provenea dintr-o familie românească din Galiţia (Polonia), unde un document bizantin datat la 1150 amintea de „villa Valachorum”, un mândru oraş întemeiat de români.

Petru Rareş l-a cunoscut pe Pan Mateiaş în lungul său exil (1504-1527). Viitorul domnitor a fost impresionat de cunoştinţele sale vaste din diferite domenii. Acesta a fost şi motivul ridicării lui Pan Mateiaş la înalte demnităţi în statul moldovean.

Nu cunoaştem unde s-a şcolit, dar cu siguranţă ne îndreptăm spre şcolile Cracoviei. Au rămas scrise de mâna sa documente şi corespondenţă în latină, italiană, polonă şi turcă. Toate acestea ne dovedesc la un loc calităţile de poliglot şi diplomat desăvârşit. A avut întinse moşii în ţinuturile Sucevei şi Botoşanilor. A fost căsătorit cu Anghelina, fiica lui Giurgea şi Mariei Dolh, cu care a avut doisprezece copii, şapte fete şi cinci băieţi.

Pe Pan Mateiaş îl întâlnim în centrul tuturor acţiunilor externe ale lui Petru Rareş. Aceste acţiuni sau direcţii ale politicii statului moldovean condus de Petru Rareş vizau recuperarea Pocuţiei de la Polonia, pierdută de Bogdan al III-lea (1504-1517), supunerea Transilvaniei, în condiţiile luptelor pentru tronul Ungariei, în urma dezastrului de la Mohacs, scoaterea Ţării Moldovei de sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

Pan Mateiaş a fost un diplomat de talie europeană. A avut întrevederi publice sau secrete cu marii oameni politici ai veacului al XVI-lea: regele Ioan Zapolya, voievodul Ştefan Mailath, regele Ioan Sigismund, electorul Ioachim de Brandenburg, regele Ferdinand de Habsburg, Vasile al II-lea, cneazul Moscovei, Radu Paisie, domnitorul Ţării Româneşti, Episcopul de Lund, regina Izabela, Marele Vizir, cărora li se adaugă vestiţi principi şi generali. Cu aceste personalităţi a încheiat tratate vremelnice şi a făcut politica primei jumătăţi a veacului XVI în Europa centrală. Acţiunile nu i-au reuşit nici lui, nici domnitorului Petru Rareş, dar este de admirat tenacitatea cu care a urmărit realizarea celor trei obiective ale politicii externe a Ţării Moldovei. L-a slujit cu credinţă pe Petru Rareş până la sfârşitul vieţii acestuia, văzând în el acel principe viteaz şi demn, coborâtor din stirpea Muşatinilor, doritor de mărire a Moldovei şi de afirmare a neamului românesc în acea lume plină de contradicţii şi interese.

Pentru credinţa, demnitatea şi devotamentul de care a dat dovadă în anii domniei sale, Petru Rareş i-a permis lui Pan Mateiaş ridicarea a două aşezăminte religioase cu turlă, fapt nemaiîntâlnit până la acea dată, şi anume: biserica din cadrul Mănăstirii Coşula (judeţul Botoşani), la 1535, şi Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Horodnicenii Sucevei, în 1539.

Stilul arhitectonic constituit în epoca lui Ştefan cel Mare şi aplicat în construcţia bisericii din Horodniceni ne apare ca o expresie a ideologiei religioase din epocă, relevându-ne cu o forţă de convingere a argumentelor concrete o remarcabilă sinteză, o valoare de unicat, totul structurat şi nuanţat sub semnul genialităţii creatoare româneşti care îşi afirmă plenar personalitatea.

Sub aceste idei se înscrie şi ctitoria marelui vistiernic şi diplomat Pan Mateiaş – 1539, monument reprezentativ pentru arhitectura românească din secolul al XVI-lea. Biserica este aşezată pe una din colinele centrale ale satului, în imediata apropiere a fostei curţi boiereşti. Biserica se încadrează ca arhitectură în grupul construcţiilor tipice mijlocului secolului al XVI-lea. De plan triconc, cu turlă pe naos, pridvor închis, are faţadele decorate cu arcaturi alungite şi firide. Pe frontispiciul bisericii, la 5,25 metri deasupra ferestrei pridvorului, este îngropată în zid o placă de marmură de 1,25 metri lungime şi 0,48 metri lăţime, în care se află săpată în relief următoarea pisanie:

„Cu învoirea Tatălui şi a fiului cu săvârşirea Sfântului Duh cugetata şi binevoita Pan Mateiaş, marele vistiernic de-a zidit biserica, anume unde este hramul Pogorârea Sfântului Duh asupra sfinţilor ucenici şi a ridicat-o în zilele evlaviosului domn Io Ştefan Voievod.”

Întreg edificiul religios îţi oferă o imagine a trăiniciei, durabilităţii şi competenţei meşterilor transilvăneni care au lucrat-o. Lungimea axului longitudinal al bisericii este de 25 metri, iar lăţimea edificiului în zona celor două abside centrale ale naosului este de 10,70 metri.

Acoperişul Bisericii din Horodniceni, menit să o protejeze contra intemperiilor, este un element de podoabă, contribuind la definirea ei stilistică. Acoperişul locaşului de cult din Horodniceni se încadrează în categoria acoperişurilor multiple, şi anume a variantei originale a acestui tip de acoperiş realizată în Moldova la bisericile din epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfânt: Pătrăuţi, Voroneţ şi Neamţ, sistem păstrat şi aplicat în construcţia ctitoriei lui Pan Mateiaş, fiind realizat din şindrilă.

Pridvorul, spaţiul cu caracter introductiv în biserica de la Horodniceni, precede pronaosul. În Moldova pridvorul apare în secolul al XV-lea pentru prima dată la mănăstirile Putna şi Neamţ, ca apoi să se răspândească şi la celelalte construcţii de cult. La ctitoria lui Pan Mateiaş au fost preferate formele închise, motivate de constructor şi de clima mai aspră din această parte a ţării. Suprafaţa pridvorului este de 22,37 mp, asigurând astfel o funcţionalitate bună. Intrarea din pronaosul bisericii din Horodniceni îţi oferă o surpriză deosebită, dacă este corelată cu datele arhitecturale întâlnite la alte monumente.

Pronaosul nu este separat de naos prin niciun perete, fapt care i-a determinat pe mulţi autori să afirme că acest sistem adoptat la construcţia bisericii din Horodniceni a fost un pionierat pentru construcţiile religioase din Moldova (în Moldova întâlnim acest procedeu la Mănăstirea Galata, 1579-1584, şi la Schitul Hlincea – 1587). Săpăturile arheologice efectuate în septembrie – octombrie 2000 de arheologul Victoria Paraschiva Batariuc au demonstrat că pronaosul a fost despărţit de naos printr-un perete despărţitor. După înlăturarea dalelor ce acopereau suprafaţa pronaosului a ieşit la iveală temelia peretelui despărţitor şi rosătura făcută de uşa ce asigura cândva accesul în naos. Săpăturile arheologice din 2000 au scos la iveală şapte morminte din secolul al XVIII-lea care se pare au distrus alte morminte. S-au păstrat extraordinar de bine câteva fragmente de ţesătură, monede, bijuterii care ne dovedesc că în gropniţă au fost înmormântate nişte persoane de vază ale secolului al XVIII-lea. Cu siguranţă, nu sunt mormintele lui Pan Mateiaş şi al soţiei sale, ei fiind înmormântaţi la Mănăstirea Coşula.

Spaţiul central de cult, cunoscut sub numele de naos, încăpere ce precede altarul, este de plan patrulater amplificat cu absidele laterale, caracteristice planurilor treflate şi triconc. Calota naosului este sferică, respectiv în formă de semisferă, susţinută pe plan circular prin intermediul a patru pandantive, rezervată la alte construcţii reprezentării imaginii iconografice a Pantocratorului, lucru realizat la această construcţie (în anul 1736, cu ocazia efectuării unei ample reparaţii, toată pictura interioară a fost decapată şi demolat peretele despărţitor dintre pronaos şi naos).

Tâmpla bisericii din Horodniceni este alcătuită din 41 de icoane, pictate pe scândură de tei de către Ieromonahul Partenie din Kiev în anul 1736 cu cheltuiala lui Ion I. Ghica. Icoanele păstrate din această epocă, legate stilistic şi iconografic de operele din secolul al XIV-lea, impresionează prin monumentalitate şi păstrarea canonului clasic (Hodighitria), dar şi prin înnoirile de tip renascentist care merg până la compararea durerii pământene cu durerea divină (Răstignirea). În cursul cercetării iconostasului nu am identificat portretul ctitorului din cauză că edificiul despărţitor a suferit în anul 1736 o reînnoire totală. Tâmplei îi este caracteristică o decoraţie simplă, cu motive florale şi vegetale care acoperă suprafeţele grinzilor şi coloanelor care compun ansamblul de rezistenţă.

Intrarea în altar se face prin uşile împărăteşti şi prin cele două uşi diaconeşti. Spaţiul rezervat sanctuarului, corespunzând absidei de răsărit, despărţită de naos prin tâmplă, are următoarele anexe: proscomidia şi diaconicul, în mijlocul lor aflându-se masa altarului. Ca piesă de valoare deosebită ce se află pe masa altarului este chivotul care a căpătat forma unei biserici în miniatură, executată din argint bătut şi cizelat, ce se păstrează din anul 1540 (a suferit unele reparaţii în partea superioară).

La 25 metri de intrarea în pridvorul bisericii se află zvoniţa. Are aspect de zid străbătut de trei arcade în care se află cele trei clopote. Are o lungime de 7,50 metri şi o înălţime de 9 metri, iar baza pilonilor arcadei mari este de trei metri. Este a doua zvoniţă din Moldova, după cea construită la Biserica „Sfânta Treime” din Siret (secolul XIV). Zvoniţele construite la Siret şi Horodniceni au fost modele pentru cele construite la Mănăstirea Rughi (azi Republica Moldova), la Biserica Domniţelor din Suceava, la Biserica „Maica Domnului” din Iţcanii Vechi. Zvoniţa, ca edificiu, impresionează prin măreţie şi sobrietate, având toate atributele unei construcţii durabile. Materialul folosit este piatra de râu şi carieră. Vechile clopote nu se mai păstrează, iar cele prezente au o rezonanţă deosebită, fiind executate de Vasile Fogoraş, din Pătrăuţii Sucevei, la 1883.

Biserica adăposteşte o serie de cărţi de mare importanţă pentru patrimoniul naţional: Evanghelier (1821), carte tipărită la comanda boierului Nicolae Cantacuzino la Mănăstirea Neamţ, Octoih, tipărit la Kiev în timpul ţarinei Ecaterina a II-a şi ţareviciului Pavel, Penticostarion, tipărit la Blaj, în tipografia Bunei Vestiri, 1768, Slujba marelui canon, 1726, Triodul, Canonul acelui dintre sfinţi părintelui nostru Spiridon, Episcop Trimuthundii, 1762. În afara acestor cărţi de mare valoare, biblioteca bisericii din Horodniceni adăposteşte Minee, Octoihuri, Tipicoane, Anastasimatare tipărite în secolul al XVIII-lea la Blaj.

Realizarea cea mai originală şi mai impresionantă a artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea o reprezintă pictura bisericească exterioară. Ar fi fost imposibil ca Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Horodniceni să nu fi fost pictată, întrucât pictura bisericească exterioară şi-a găsit consacrarea în timpul domniei lui Petru Rareş. Probabil că şi la Horodniceni au fost abordate teme ca: Judecata de Apoi, Căderea Constantinopolului sau Scara lui Calimax.

Prin aceste consideraţii despre Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Horodnicenii Sucevei am urmărit să contribuim la cunoaşterea acestui monument de artă religioasă medievală care se integrează armonios în cadrul marelui complex de biserici şi mănăstiri din nordul Moldovei.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: