Văzut-am la tembelizor un material de m-a dat pe spate. Norocul meu că stăteam în pat. Cică japonezii nu mai pot să aibă emoţii de atâta stres. Nici să plângă, se spune, nu mai ştiu. Aşa că nişte şmecheri (ce râdea unul dintre promotorii ideii!…) au inventat o afacere prin care angajaţii marilor companii de prin „Ţara Soarelui Răsare” sunt învăţaţi să plângă oarecum la comandă. Li se pun nişte filme gen telenovele şi sunt susţinuţi să dea cu „apă sărată” pe obraji, iar un individ, ca mare consolator, le şterge lacrimile. Emoţionarea, cică, le dă mai mare putere de muncă şi costă companiile 400 de dolari de persoană. Iar dacă vreunul îşi doreşte un „emoţionist” personal, preţul creşte. Dragilor, dacă vreţi să-i facă să plângă sincer aduceţi-i în România, plasaţi-i în apartamente cu chirie şi daţi-le salariul minim pe economie. Iar când le vin facturile la chirie, energia electrică, gaz, energie termică, apă caldă, apă rece, întreţinere ş.a.m.d., să vezi cum vor plânge atât de sincer că după ce le vor seca lacrimile vor fi în stare şi de harakiri. În altă ordine de idei, am văzut ieri o doamnă mai în vârstă din municipiul reşedinţă de judeţ care era revoltată că „nu mai poate respira de atâtea mucuri de ţigări aruncate pe stradă şi de atâta mizerie”. Ei bine, cui nu-i place ideea să-l roage pe domnul primar să mai ia de la frat’su mai mare din Salcea nişte coşuri de gunoi (acolo, în zona centrală, sunt plantate unul la mai puţin de 25 de metri) şi să suplimenteze necesarul pentru municipiul reşedinţă de judeţ ori să militeze pentru reconsiderarea Legii Antifumat. În speţă, să fie asigurate în restaurante spaţii pentru fumători, iar în baruri să fie cum era înainte. Că acolo nu intră lumea nici să mănânce prăjituri, nici să aprindă lumânări. Eventual să se facă baruri doar pentru nefumători. E adevărat, ar trebui ca pentru toţi să fie obligatorie montarea de instalaţii de aerisire. Şi cam atât.
COSMIN LEAHU
Comentarii