Soare alb pe cerul alburiu al amiezii de ianuarie în Putna. Bustul lui Eminescu, luminos între metalul clopotelor şi tricolorul coroanelor, Biserica Mănăstirii albă pe albul zăpezii străjuită de crucile de gheaţă ale Bobotezei. Un tablou solemn, iradiind nesurprinzător căldură.
Ne închinăm la mormântul Voievodului urcat de propria-i viaţă în rândul sfinţilor. Între coloane de crini albi şi lumânări înalte, şi marmura sa are aburul respiraţiei adus de oameni din ger. Toată lumea face semnul crucii, sărută icoanele după rânduială. Toată lumea se mişcă şi stă cu sfială în locaşul plin de săteni, de copii în straie naţionale, de participanţi la festivalul literar consacrat lui Eminescu. Pregătesc cele cuvenite slujbei de pomenire într-o alunecare uşoară monahii de aici. „Nu este părintele-stareţ?” o întreb pe Rozalia Motrici, preşedinta Fundaţiei Culturale Mircea Motrici Suceava, amintindu-mi de prietenia deosebită dintre P.C. Melchisedec Velnic şi corespondentul pentru Bucovina al Radio Romania Actualităţi, neuitatul reporter care a fost Mircea Motrici. „E plecat!” îmi răspunde în şoaptă, în vreme ce eu completez răspunsul cu un firesc „Probabil, la Cernăuţi”. Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, care a moştenit de la Doamna Profesoară, Octavia Lupu-Morariu, soţia cărturarului cernăuţean, şi flori, pe lângă documente, detectează orhidee albe între crinii care chenăruiesc icoana Maicii Domnului, dar ezită să le fotografieze. Îi înţeleg ezitarea, pentru că îmi aparţine, întotdeauna când sunt într-un aşezământ religios. Şi într-o sală de concert. Măicuţele de la Sf. Mănăstire Voroneţ, cu care am venit împreună – dr. Gabriela Platon, Elena Simionovici şi Teofana Vlad –, în veşmântul lor negru, aşezate în stranele din stânga catapetesmei, îmi evocă monahiile din neamul lui Eminescu. „Nu este părintele-stareţ?” se întreabă şi maica Elena Simionovici şi-şi răspunde singură: „Trebuie să fie plecat la Cernăuţi…” Se desfăşoară slujba, este pomenit Eminescu, şi sunt pomeniţi ai lui, părinţi, fraţi, surori. „Cred că ar trebui să fie şi Veronica Micle, şopteşte gânditoare monahia Gabriela. Şi Aron Pumnul!”
Ascultăm apoi cuvântul părintelui Dosoftei Dijmărescu, vorbind răscolitor despre adânca smerenie şi dragostea răstignitoare a lui Eminescu, despre dragostea sa faţă de aproape („atât de greu de pus în practică”), despre exigenţa sa pilduitoare faţă de scris, „nu perfecţionism intelectual, ci exigenţă faţă de adevăr” .
După care intrăm în Sala Domnească. În faţă merg elevii poetului şi profesorului Mircea Aanei de la Şcoala Generală din Putna. Recită poezii de Eminescu şi cântă pe versuri de Eminescu. Sunt tot atât de copii, de adolescenţi, de îmbujoraţi, de frumoşi şi de talentaţi ca şi anul trecut, ca şi în mulţii ani trecuţi de când îi ascultăm. Însă doar Mircea Aanei este acelaşi. Elevii sunt frăţiorii şi surioarele celor de acum câţiva ani, poate chiar copiii celor pe care i-am ascultat întâi tot aici sau mai des, sub lumina stelelor, la bustul Poetului. Stăm în picioare împrejurul mesei lungi de lemn şi-i privim cu drag şi suntem priviţi intens de deasupra lor de Ştefan cel Mare din tapiseria pe care i-a închinat-o Ioana Nistor. Pe ferăstruica deschisă în dreapta se desluşeşte mersul soarelui şi al zilei spre apus şi spre noapte după intensificarea umbrelor în spinii brazilor şi în cuiburile de zăpadă dintre ei.
Părintele Dosoftei le mulţumeşte şi se întreabă dacă a spune că nimeni nu a rostit şi a cântat mai frumos din Eminescu şi despre Eminescu ar fi corect faţă de cei de anul trecut, din anii trecuţi. Sigur că da! Sunt neasemănători! Neasemuiţi! Şi ei ca şi cei dinainte lor! Ca şi din anul care o să vină. Din anii care or să urmeze.
Carmen Veronica Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, anunţă plecarea Premiului de Excelenţă „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană la această ediţie, a XXVI-a, a Festivalului literar „Mihai Eminescu” Suceava, Călineşti Cuparencu, Putna, la Timişoara, ca să încununeze cartea lui Radu Cernătescu „Antiparadisul lui Eminescu”, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2016, iar Premiul Special, la New York, pentru volumul preotului Theodor Damian „Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu”, Editura Eikon, Bucureşti, 2016. Premiul de Excelenţă este sprijinit financiar de Consiliul Judeţean Suceava (prin Centrul Cultural Bucovina), reprezentat la ceremonia decernării de consilierul Nicolae Barbă, cu un cuvânt de apreciere a festivalului, a ediţiei, a laureaţilor şi de adâncă reverenţă faţă de tot ce înseamnă Sfânta Mănăstire Putna în istoria neamului nostru. De aceea crede cu putere că manifestările dedicate Centenarului Unirii ar trebui să pornească de aici. Poetul Alexandru-Ovidiu Vintilă, vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni – Societate reprezentată aici şi de cealaltă vicepreşedintă a sa, Monahia Elena Simionovici – şi redactor-şef al revistei „Bucovina literară”, îşi construieşte laudatio meritată de cartea lui Radu Cernătescu pe originalitatea sa, reuşind, spune, prin apelul la filosofia ocultă „să treacă dincolo de clişeele criticii estetice”. Mulţumind, Radu Cernătescu ne desluşeşte semnificaţiile cifrei 26, numărul ediţiei de acum a Festivalului. Pentru Theodor Damian vorbeşte editorul său, Valentin Ajder, cu îndemn pentru lectura creştină a creaţiei lui Eminescu propusă de preotul român stabilit în Statele Unite ale Americii. Şi pentru că l-a editat şi pe Adrian George Sahlean cu transpunerea de excepţie a lui Eminescu în engleză (transpunere de excepţie, în sensul că demonstrează că Eminescu nu este intraductibil, afirmă Alex Ştefănescu: „Mulţi filosofi ai culturii şi teoreticieni literari au pretins de-a lungul timpului că poezia în general şi că poezia lui Eminescu în particular sunt intraductibile. Iar Adrian Săhlean a spus «nu» acestui «nu» categoric şi a dovedit că poate reconstitui eminescianismul într-o limbă cu totul străină de limba română”), ne propune să ascultăm câteva strofe, pe care Valentin Ajder le citeşte în româneşte şi Carmen Veronica Steiciuc în engleză. Muzicalitatea lor îngemănată este convingătoare, dar eu nu pot să nu mă întreb cum ar suna oare versuri din volumul bilingv publicat de Eikon în lectura lui Adrian Sahlean în limba română şi a lui Kiki Skagen Munshi, autoarea americană a unui roman care se petrece în Bucovina şi în România, în engleză. Este un exerciţiu de imaginaţie la care renunţ repede, nu-l cunosc pe traducător, are chipul în umbra fotografiilor care îl înfăţişează, în favoarea unei amintiri emoţionante, cu poeţii cernăuţeni Mircea Lutic şi Vitali Kolodii recitând din Eminescu, unul în română, celălalt în traducerea sa (la care a colaborat strâns cu Mircea Lutic) în ucraineană, ducându-mă cu gândul la doi pianişti de elită interpretând o piesă dificilă pentru patru mâini.
Coliva a întins peste zăpada şi mai strălucitoare la căderea gerului şi-a nopţii o mireasmă dulce de grâu. Dar până la primăvară-vară mai este, aşa că, înfiorându-mă, duc la piept colacul cald de la lumânarea ce a ars în biserică la pomenirea lui Eminescu şi-l ţin acolo până inima îşi astâmpără bătaia.
Comentarii