Despre cuvântul rotund

În câte-o zi mai fără soare mă uit în locul ăla unde avem prietenii virtuali, ştiţi domniile voastre, grădina lui Zuckerberg. Mai păcătuiesc şi eu prin ea, că e mai la îndemână. Zice un prieten, din ăla făcut din carne şi oase plus suflet, că multe ai de văzut acolo, dacă vrei şi eşti în stare să le vezi. În ziua fără soare, multe-s cu susul în jos. Sau aşa le percep eu.

Una din minunatele mele prietene virtuale scrie bine de tot. Dă şi cu toporul, trage şi pâlcuri de săgeţi ce străpung armuri lustruite şi strălucitoare, dar şi mângâie, cum numai ea ştie. Mă uit la rândurile ei şi mă întreb de unde le scoate, Doamne, pe toate, din acelaşi suflet? Care îi e mai la îndemână? Ce fabrică are în interior, de produce şi otravă, dar şi nectar? Postările ei, alea unde-şi ascute limba de taie mai ceva ca un bisturiu, sunt cu asupra de măsură apreciate. Se înghesuie acolo like-urile şi se călcă în picioare. Alea unde-i vezi lumina din suflet nu atrag atât de tare, dac-ar fi să ne luăm după simbolul binecunoscut de sub ele, deşi are cititorii ei, care-o ştiu de femeie cu limba ascuţită, dar şi posesoare de suflet minunat. De ce oare cei ce-o ştiu deţinătoare de condei bun nu o citesc în număr la fel de mare şi când le arată partea catifelată a sufletului ei? De ce-o plac şi-o încurajează mică şi rea când ea e atât de mare, în talentul ei? Îmi strică bunătate de prietenă!

Faceţi un test cu dv. şi observaţi care titlu vă sare în ochi, trecând cu privirea peste un ziar? Eu ştiu răspunsul. Mai faceţi unul, daca nu v-aţi lămurit din prima cum stă treaba – iertare, de vă supăr – şi spuneţi-mi: e tot ăla în care se anunţă că iese curând ghiocelul sau cel din care reiese că un nenorocit i-a dat în cap unei doamne şi i-a furat geanta? Nu vă păcăliţi singuri şi nu trişaţi, rogu-vă.

Nu ne place cuvântul rotund, aproape deloc, constat. Ne plac cuvintele ascuţite, cu otravă în vârf, indiferent pe cine rănesc ori omoară de-a dreptul? Pare-se că da. Ne place cuvântul-topor, care retează din start, fără nicio posibilitate de răspuns, fără argumente? Afirmativ, din câte văd eu. Ne place cuvântul care provoacă, în dauna celui care mângâie? Dau din cap, aprobator, şi la întrebarea asta.

Ca urmare, ni se serveşte „mâncarea” care ne place. Bănuiesc că şi talentata mea prietenă „găteşte” după aceeaşi reţetă. Like-urile devin măsura valorii şi ni se livrează marfa la comandă? Nu mai lăicuiţi, dacă nu vă place cu adevărat, nu mâncaţi – dacă vi se pare prea sărat, ori prea amar, ori de-a dreptul scârbos, ca să nu vă mai plângeţi după aceea că lumea e cu susul în jos. Like-ul este cu două tăişuri şi partea aia mai ascuţită taie mai degrabă ceea ce nu trebuie. Taie partea sensibilă, frumoasă, rotundă, caldă, îmbrăcată în catifea. A, era să uit, nu ne place catifeaua.