(1940 – 1994)
Un eminent comandant şi ofiţer de stat major, personalitate militară puternică, omenos, cinstit şi drept în toate acţiunile întreprinse, cu un devotat simţ al datoriei faţă de patrie şi faţă de armata României, pe care le-a slujit până la sfârşitul vieţii.
Generalul Ştefan Guşă s-a născut la 17 aprilie 1940, în comuna Costeşti, judeţul Buzău.
Studii. Liceul teoretic B. P. Haşdeu (1957), Şcoala Militară de ofiţeri de tancuri şi auto din municipiul Piteşti (1960), ca şef de promoţie (comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri de TcAu, fiind viitorul general Vasile Milea), Academia Militară Tehnică (1972), cursuri postacademice de perfecţionare a procedurilor de comandă şi de stat major, intercategorii de forţe armate, la nivel strategic, de operaţii multinaţionale instruite (1976, 1978, 1983).
Grade militare. Locotenent (1960), locotenent major (1963), căpitan (1967), maior (1970), locotenent colonel (1974), general maior (1984), general de divizie (1990).
Cariera militară. Profesor universitar la Academia Militară Tehnică; comandant al Regimentului 6 Tancuri (1972 – 1976), şef de stat major al Diviziei 6 Tancuri (1976 – 1981), comandantul Diviziei 6 Tancuri „Horea, Cloşca şi Crişan” Târgu Mureş (1981-1986), prim-adjunct şi şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1986 -1989), comandant al Armatei a 2-a (1990-1994).
În înalta funcţie de şef al Marelui Stat Major al Armatei, ca şi în cele anterioare, generalul Ştefan Guşă a obţinut rezultate deosebite, ca urmare a temeinicei sale pregătiri militare, de specialitate, a culturii generale şi a bogatei sale experienţe acumulate în decursul carierei militare.
La comanda M.S.T.M. a instaurat un spirit de muncă, dăruire şi simţire patriotică, precum şi pe întreaga scară ierarhică a M.Ap.N.
Evenimentele de la sfârşitul lunii decembrie 1989, când armata română acţiona în condiţiile impuse de diversiuni de mare intensitate şi în cele mai variate şi surprinzătoare forme, generalul Ştefan Guşă se găsea la comanda Marelui Stat Major al Armatei Române.
În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989 este trimis de ministrul Apărării Naţionale, general Vasile Milea, cu un grup de generali la Timişoara. Aici, prin măsurile luate, a evitat producerea unui masacru şi a reuşit să preîntâmpine angajarea unităţilor militare în acţiuni cu scop represiv şi să realizeze fraternizarea Armatei cu demonstranţii (revoluţionarii), care l-au aclamat şi pentru prima dată s-a strigat „Armata e cu noi!”, aceasta fiind o realitate benefică pentru întreaga ţară.
În ziua de 22 decembrie 1989 revine în Capitală unde, potrivit prevederilor regulamentelor militare, conduce acţiunile Armatei Române în apărarea Revoluţiei Române.
De la „balconul” C. C. al P. C. R. se adresează mulţimii adunate în Piaţa Palatului, declarând că „Armata este alături de revoluţionari” şi lansând apelul către populaţie, aceasta să se retragă de pe străzi pentru a permite noilor autorităţi să instaureze liniştea şi ordinea în ţară.
A militat în mod activ pentru fraternizarea Armatei cu revoluţionarii din decembrie 1989, respingând încercarea de a transforma armata în călăul naţiunii române.
A refuzat, în mod ferm, ajutorul din afară pentru restabilirea ordinii în ţară. Prin acest refuz a reuşit să prevină intrarea în România a unor trupe străine, cu urmări imprevizibile, şi a apărat astfel prestigiul Armatei Române şi Integritatea Teritorială a Ţării. Din cauza unor interese de moment (meschine, oculte etc.), în totală contradicţie cu aprecierile de care se bucura generalul Guşă din partea revoluţionarilor, a cadrelor militare şi a naţiunii române, pe data de 28 decembrie 1989 a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei şi numit pe funcţii inferioare.
La 11 ianuarie 1990 este înaintat la gradul de general de divizie, iar la 26 februarie a fost promovat în funcţia de comandant al Armatei a 2-a Buzău, unde s-a dedicat carierei militare.
Prin faptele sale demne de un adevărat militar-patriot el a intrat în istorie, iar istoria l-a aşezat în “Panteonul Eroilor Neamului” după cum spunea un contemporan al său. Semnificative sunt răspunsurile generalului Guşă date scriitorului Pavel Coruţ, publicate în ziarul “Cotidianul”, ediţia din 11 mai 1993):
„Viaţa mea este Armata. Sunt soldat de la 16 ani. Iubesc armata şi România mai presus de orice şi aşa voi trăi cu acest sentiment până voi intra în mormânt”.
O boală nemiloasă, apărută parcă din senin, i-a grăbit sfârşitul vieţii, el plecând dintre noi la 28 martie 1994. A fost înmormântat cu onoruri militare în curtea bisericii din satul natal Spataru, jud. Buzău, unde se află biserică ctitorită prin contribuţia generalului inginer Ştefan Gheorghe Guşă, care a fost un mare patriot şi un martir al neamului românesc.
Ne închinăm eroilor neamului şi sfânta lor jertfă o cinstim şi o slăvim.
General de Brigadă (r.) COJOCARU ZAHARIE,
Preşedintele Filialei Suceava “Petru I Muşat” al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Cavaler al Ordinului „Meritul Militar” şi Cetăţean de Onoare al Municipiului Suceava
Comentarii