Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu:

„La Suceava, am sentimentul că mă aflu într-o adevărată universitate francofonă”

Profesorul universitar sucevean Sanda-Maria Ardeleanu a salutat venirea la Suceava a unui lector francofon, deziderat al universităţii sucevene care a avut lector fraconfon în perioada 1998­-2005.

Sub titlul „La Suceava, am sentimentul că mă aflu într-o adevărată universitate francofonă”, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu a publicat pe blogul personal consideraţii privind instalarea noului lector francofon Benoît Gustot, subliniind că întâlnirile cu conducerea universităţii, cu studenţii şi profesorii de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine, cu elevi şi profesori din învăţământul preuniversitar, la Biroul Francez, au declanşat o adevărată „avalanşă” de propuneri şi proiecte de colaborare cu cele două instituţii francofone la Bucureşti.

Ea arată că, în prima săptămână a anului universitar 2016­-2017, la USV au avut loc manifestări prilejuite de instalarea şi preluarea postului de lector de franceză de către dl Benoît Gustot.

„Prezenţa la Suceava a unui nou lector de franceză reprezintă un deziderat la nivelul comunităţii academice francofone şi francofile, cu atât mai mult cu cât, începând cu 1998, timp de 7 ani, Universitatea «Ştefan cel Mare» a beneficiat, în cadrul Lectoratului Francez, de prezenţa unei persoane native de limbă franceză” arată Ardeleanu.

Ea menţionează că Benoît Gustot, fost profesor la Liceul Saint­Michel din Bruxelles, deţinătorul a trei licenţe, în limbi şi literaturi romane, lingvistică şi inginerie lingvistică, pasionat de cultura francofilofonă şi specializat în predarea limbii franceze la toate nivelele, a câştigat o competiţie naţională alegând Universitatea din Suceava pentru o perioadă de 6 luni, cu dorinţa de a prelungi stagiul pe întreg anul universitar. Potrivit profesorului universitar sucevean, Gustot este unul dintre cei şapte lectori de franceză din România, dorind să se implice atât în predarea limbii franceze, cât şi în desfăşurarea unor largi activităţi culturale (teatru, film, scriere creativă). La manifestările prilejuite de instalarea dlui Benoît Gustot au participat dna Liliana Lupuşor, responsabil de proiecte la Agenţia Universitară a Francofoniei, şi dl Eric Poppe, delegat la Delegaţia Wallonie­Bruxelles din Bucureşti.

„Întâlnirile cu conducerea universităţii, cu studenţii şi profesorii de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine, cu elevi şi profesori din învăţământul preuniversitar, la Biroul Francez, au declanşat o adevărată «avalanşă» de propuneri şi proiecte de colaborare cu cele două instituţii francofone la Bucureşti. Rămâne să le transpunem în realitatea şcolară, academică şi culturală a Sucevei” conchide Sanda-Maria Ardeleanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI