În lipsa unei atestări documentare, începuturile acestei localităţi se pierd în negura timpului şi, din această cauză, suntem nevoiţi să dăm crezare tradiţiei orale care ne propune a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În anul 1782, egumenul Mănăstirii Slatina, de care depindea satul, este întrebat de o comisie austriacă de când există satul şi cine l-a dăruit mănăstirii, dar acesta nu ştie să răspundă.
O tăbliţă ce menţiona anul 1775 a fost găsită pe frontispiciul vechii biserici (strămutată în satul Cornu Luncii), ceea ce ne îndeamnă să credem că la acea dată exista o comunitate care reuşise să-şi ridice şi un locaş de cult.
Populaţia satului Măzănăeşti era formată din băştinaşi precum şi din români ortodocşi veniţi din Ardeal, din calea tunurilor generalului Bucov, care distrugeau bisericile ortodocşilor ardeleni. În anul 1774 s-au găsit în sat 14 familii, iar în timp populaţia a crescut, astfel că pe la 1800 erau 43 de familii cu 225 de suflete. La recensământul din anul 1930 populaţia satului era de 926 de locuitori. Majoritatea lor erau români, păstrându-şi portul, limba şi obiceiurile strămoşeşti (80,1%), alături de ei convieţuind germani (18,1%) şi evrei (1,8%). În preajma anului 1960 erau 265 de familii cu circa 810 suflete. Azi, în sat sunt aproximativ 180 de familii cu 500 de suflete.
Cele mai vechi familii din sat sunt: Rusu, Crâşmar, Ungurean, Moldovan, Găină, Bârlean, Muscă, Filip, Bodnar, Mateş, Cozma şi Crişan. Unele dintre ele sunt băştinaşe, altele, ca Ungurean, Cozma, Crişan, sunt emigrate din Ardeal în urma persecuţiilor religioase din Imperiul Habsburgic.
Timpul trece fără a consemna evenimente deosebite în sat până când, după Primul Război Mondial, se înfiripează ideea de a se construi o biserică nouă, mai mare, întrucât cea existentă devenise neîncăpătoare. Şi astfel încep pregătirile pentru acest act măreţ prin procurarea de materiale necesare şi multă, multă muncă depusă de preotul paroh Ilie Elisei, dimpreună cu întreaga comunitate. În urma acestor strădanii, la 1 noiembrie 1925 are loc sfinţirea temeliei actualei biserici, eveniment consemnat în revista „Candela”.
În anul 1928 lucrările sunt finalizate, biserica sfinţită, iar bucuria comunităţii este fără margini. Ştiri despre slujba de târnosire nu avem, există doar o consemnare în „Anuarul Arhidiecezei” din 1937 în care se menţionează că biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost sfinţită în 1928, aspect confirmat de prezenţa unei capsule cu sfinte moaşte găsită în anul 2014 în piciorul sfintei mese cu ocazia lucrărilor de renovare a bisericii.
Acelaşi anuar menţionează că preot era Vasile Jupânu, cântăreţ Ieremie Bârlean, satul era format din 304 familii cu 1256 suflete şi că parohia deţinea 12 ha de pământ împărţit, sesia cântăreţului – 3 ha şi sesia pălimarului – 1 ha.
Din anul 1928 biserica parohială, construită din lemn pe temelie de beton cu acoperiş de draniţă, este înzestrată cu cele necesare exercitării cultului, inclusiv cu catapeteasmă pictată sub influenţa lucrării pictorului Epaminonda Bucevschi, poate chiar de ucenici ai acestuia.
Asupra sfintei biserici nu s-a intervenit până după anul 1989 când, în timpul păstoririi preotului Ovidiu Iacob, s-a acoperit cu tablă de aluminiu şi s-a vopsit scândura cu care era blănită biserica.
Vechea clopotniţă de lemn a fost înlocuită cu actuala clopotniţă într-o perioadă în care aceste lucrări erau „supravegheate” de ochii ageri ai conducerii de dinainte de 1989. Cu toate dificultăţile întâmpinate, clopotniţa a fost finalizată sub atenta coordonare, supraveghere şi îndrumare a credinciosului Rusu Constantin (a Rahilei), cel care de altfel coordonase şi construirea sediului primăriei. De astfel de oameni pricepuţi, harnici şi devotaţi are nevoie orice comunitate, însă ei sunt din ce în ce mai greu de găsit.
Clopotniţa, construită din bolţari de zgură pe temelie de beton cu contraforţi, este impunătoare, având parter şi două niveluri, la al doilea nivel fiind montate cele cinci clopote de la 20 kg până la 600 kg, ultimul donat în anul 2006 de credinciosul Vasincu Andrei şi soţia sa Lucreţia, împreună cu alţi credincioşi, aşa cum mărturiseşte gravura de pe clopot. Faţada, realizată în praf de piatră, este împodobită şi cu icoane pictate de pictorul local George Negrea. Alături de clopotniţă se găseşte casa de prăznuire, o clădire de mici dimensiuni care şi-a pierdut destinaţia, fiind folosită astăzi ca magazie; doar în noaptea de Paşte, după slujbă, are loc aici masa pascală, unde preotul, dimpreună cu cântăreţul bisericesc, pălimarul şi membrii consiliului parohial gustă din bucatele binecuvântate.
După realizarea acoperişului de tablă, biserica a căzut din nou pradă uitării până în anul 2004, când am fost numit preot paroh, moment în care a început o nouă perioadă în viaţa bisericii şi a satului.
Astfel, cu ajutorul unor credincioşi, s-a mochetat întreaga biserică, prapurii şi crucile procesionale care erau amplasate lângă strane au fost mutate la parterul clopotniţei, într-un rastel metalic, pentru a fi la îndemână în cazul serviciilor funerare la care se folosesc.
La sfârşitul lunii ianuarie 2005 s-a dat în folosinţă centrala termică, amplasată într-o dependinţă ridicată lângă Sf. Altar, aceasta rezolvând veşnica problemă a fumului în biserică şi sporind confortul, ceea ce a determinat o mai bună prezenţă la slujbă şi pe timpul iernii.
În vara anului 2006 a fost restaurată catapeteasma şi resfinţită în octombrie acelaşi an de ÎPS Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi.
În toamna anului 2007 a fost sfinţit clopotul cel mare (600 kg), despre care am amintit, tot de ÎPS Pimen înconjurat de un sobor de preoţi, printre care şi pr. consilier administrativ Gheorghe Brădăţan.
În iarna anului 2008, prin comandă specială, s-a procurat scândură, cu ajutorul domnului Piticar Petru din Bucşoaia, de 3 cm grosime, 20 cm lăţime şi 5 m lungime, pentru a realiza o nouă faţadă, care să îmbrace în haină nouă sfânta biserică, lucru petrecut în toamna anului 2011, când cu ajutorul credincioşilor şi a doamnei Briceagă Lucreţia s-a prelucrat materialul lemnos, s-a tratat, s-a băiţuit şi s-a lăcuit, iar apoi o echipă condusă de credinciosul Dorin Bârlean din Măzănăeşti a realizat faţada bisericii aşa cum se vede astăzi, aplicându-se şi acele grinzi aparente. Tot acum s-a lărgit trotuarul din jurul bisericii şi s-a placat temelia cu piatra donată de un credincios din Adâncata, nea Gheorghe, şi s-au înlocuit uşile de la exterior.
ÎPS Pimen a fost cel care a ales culoarea faţadei; de fiecare dată ne-a ascultat doleanţele şi ne-a sfătuit părinteşte, aşa cum se cade unui păstor de suflete.
În ianuarie 2012 s-a început reabilitarea termică a bisericii prin căptuşirea bolţilor şi turlei din lemn cu vată minerală, iar apoi la interior prin placarea cu polistiren expandat de către o echipă din Parohia Dumbrava, condusă de Petrică Cora (a lui Purcel). Lucrarea s-a încheiat la sfârşitul lunii martie, spre marea bucurie şi mulţumire a credincioşilor care şi-au văzut biserica îmbrăcată în haină albă, ca o adevărată mireasă a lui Hristos.
Până la acest moment pereţii bisericii erau împodobiţi cu multe icoane, unele mai valoroase altele mai puţin valoroase, ca şi de ştergare ţesute şi donate de credincioşi de-a lungul vremii.
La sfârşitul lunii mai, mai precis în ziua de pomenire a Sf. Ioan Rusul, 27 mai, s-a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii, slujbă oficiată de ÎPS Pimen înconjurat de un sobor de preoţi, astfel încununându-se strădania credincioşilor şi totodată răsplătindu-li-se astfel jertfa.
Sfânta liturghie a fost oficiată în curtea bisericii, pe o scenă profesională, împodobită cu cetină de brad şi covoare tradiţionale, în prezenţa câtorva sute de credincioşi din sat şi din satele învecinate. Cu acest prilej, am primit distincţia de iconom stavrofor, ceea ce mă obligă să nu mă opresc aici ci să merg mai departe.
Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, răspunsurile la strană au fost date de smeritul cor parohial condus de cântăreţul bisericesc Dumitru Ungurean.
După acest eveniment s-a ivit problema icoanelor, unii spuneau să le aşezăm la loc, alţii spuneau să nu mai găurim pereţii, iar eu mă gândeam şi mai departe… anume la pictarea bisericii. Astfel, după prevederile statutare, adunarea parohială convocată extraordinar a decis împodobirea bisericii cu pictură. Şi astfel, la 1 septembrie 2012 s-a început pictarea sfântului altar, apoi strana stângă şi parţial strana dreaptă până la 1 decembrie, când iarna ne-a oprit; lucrările au fost reluate la 1 aprilie 2013 şi s-au încheiat în acelaşi an, la 1 decembrie, spre o şi mai mare bucurie şi mulţumire, consfinţite cu lacrimi de bucurie de majoritatea credincioşilor.
Pictura a fost realizată de pictorul fălticenean Viorel Gherasim, în stil bizantin, respectându-se erminia bisericii cu tehnica acrilic (sau, după unii, frescă uscată).
Tot acum au fost înlocuite geamurile vechi cu cele noi, de termopan din lemn stratificat, şi s-a lărgit calea de acces prin realizarea trotuarului din pavele.
Sfinţirea picturii a avut loc la 1 iunie 2014, când practic s-a repetat evenimentul din 2012, cu specificaţia că au fost invitaţi toţi preoţii ce au slujit în această parohie, însă doar părintele Mihăiţă Todireanu a onorat invitaţia noastră.
Cu acest prilej s-a resfinţit şi sfânta masă, care suferise stricăciuni din cauza „dintelui vremii”, dar şi al unui început de incendiu ce a afectat-o.
Cimitirul care a deservit satul de la începuturi a fost lărgit în anii ’70 înspre vest (cimitirul nou). La iniţiativa credinciosului Constantin Bârlean s-a realizat aleea de acces şi spaţiul de parcare de la intrarea în cimitir în anul 2010.
Găsind cimitirul în paragină, am trecut la igienizarea lui prin tăierea arborilor uscaţi şi a celor crescuţi lângă diferite cruci, totodată asigurând şi aprovizionarea cu lemne necesare pentru încălzirea bisericii.
Curtea bisericii a fost şi ea reamenajată: s-au plantat molizi, trandafiri, s-a adus pământ şi s-a îndreptat, iar prin contribuţia celor de bună-credinţă se menţine în stare bună.
Între anii 2000-2003 s-a construit noua casă parohială pe locul celei vechi, sub îndrumarea pr. Vârtea Nicolae, dar şi a credinciosului Rusu Constantin şi a epitropului Câmpan Gheorghe, de către o echipă din satul Berchişeşti. Casa este compusă din parter şi mansardă, acoperită cu tablă zincată în fâşii. În anul 2004 au început lucrările pentru definitivarea casei parohiale, care era la stadiul „roşu”, iar apoi s-au construit anexele (şură şi bucătărie de vară), astfel închegându-se o frumoasă gospodărie cu o curte mare, aşa cum de altfel se cade să fie o casă parohială.
Preoţi slujitori: pr. Ilie Elisei, care după sfinţirea bisericii în 1928 s-a transferat la o altă parohie, urmat de pr. Silviu Balan, Adrian Jupânu, Mihai Ventoniuc, a cărui soţie a murit de tifos în 1945 şi este înmormântată în curtea bisericii, Dimitrie Axani, care păstoreşte din 1947 până în 1982, când se pensionează, fiind astfel preotul cu cea mai mare activitate în parohie. Urmează pr. Mihăiţă Todireanu (azi la parohia Hârtop), pr. Vizitiu Iulian (azi la Parohia Hânţeşti), pr. Mujdei Dimitrie (azi la Parohia Drăguşeni), pr. Ovidiu Iacob (azi la biserica de la ISU „Bucovina”), pr. Clipa Mihai (azi la Parohia Sf. Apostol din Iţcani), pr. Vârtea Nicolae (azi la catedrala din Rădăuţi) şi, din 1 ianuarie 2004, pr. Sergiu Lucian Abageru, semnatarul acestor rânduri.
Dintre oamenii de seamă ce au văzut lumina zilei în satul Măzănăeşti aş aminti pe pr. prof. dr. Vasile Găină, născut în anul 1869, numit părintele teologiei fundamentale la români, profesor la Universitatea din Cernăuţi, primul căruia i s-a acordat în 1983 titlul de sub summis auspiciis Imperatoris (acordat celor care au absolvit anii de studii secundare şi universitare numai cu nota maximă). Urmează studii de specializare la facultăţile de teologie din Viena, Berlin, Bonn şi Atena; „docent privat” la Catedra de Dogmatică şi Filosofie creştină la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, apoi profesor extraordinar, titular şi decan al Facultăţii, este ales rector al Universităţii în 1907; dar n-a funcţionat din pricina morţii premature (un atac de apoplexie îi curmă firul vieţii la 18 august 1907, în Cernăuţi). A publicat mai multe lucrări de apologetică, a fost unul din cei mai vrednici colaboratori ai revistei Candela. Dintre lucrările publicate amintim: „Teoria revelaţiunii”, „Universalitatea, fiinţa şi originea religiunii”, „Budhismul şi creştinismul. Studiu apologetic”, iar în manuscris a rămas un curs litografiat de teologie fundamentală sau apologetică: „Admisibilitatea căsătoriei a doua a preoţilor din punct de vedere canonic şi practic”.
Sculptorul Iftimie Bârleanu s-a născut la 6 octombrie 1916. A absolvit cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, cu sculptorul Ion Irimescu, apoi călătoreşte în străinătate pentru a-şi perfecţiona măiestria artistică. În 1964 i s-a acordat titlul de Artist Emerit al RPR „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice şi cinematografiei”, iar în 1981 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” cl. IV, Premiul I pentru artă monumentală al UAP şi Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române. Sculptorul Iftimie Bârleanu a trecut la cele veşnice la data de 19 ianuarie 1986 la Iaşi. Printre lucrările lui, cea mai cunoscută este statuia ecvestră a sfântului voievod Ştefan cel Mare din proximitatea Cetăţii de Scaun a Sucevei.
Lista este continuată de mai mulţi intelectuali, medici, profesori, ingineri, preoţi, dintre care i-aş aminti pe medicul Octavian Vasincu şi pr. Lungoci Sorin, actualmente consilier mitropolitan la Mitropolia Banatului.
Din punct de vedere cultural, sub preşedinţia pr. Axani Dumitru şi a doamnei preutese Axani Maria, a funcţionat ansamblul folcloric „Izvoraşul”. La slăvitul praznic al Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu se organizau frumoase baluri, tradiţie dispărută de câţiva zeci de ani.
La iniţiativa pr. paroh şi a unui grup de gospodari, anul acesta a fost reluată această tradiţie, organizându-se la Căminul Cultural din sat o frumoasă „Horă moldovenească”, primită cu mare bucurie de întreaga comunitate.
Sperăm ca reînvierea acestor tradiţii să fie un prilej de reîntâlnire a fiilor satului care, pe lângă bucuria sufletească prilejuită de slujba săvârşită la praznicul Adormirii Maicii Domnului, vor avea încă un motiv de a se întoarce la locurile natale şi de a nu-şi pierde rădăcinile şi identitatea.
Pr. paroh SERGIU LUCIAN ABAGERU
Comentarii