Mihail Iordache

Anii se scurg asemenea apelor primăvara şi, odată cu ei, mai devreme sau mai târziu, şirul de nume al unor personalităţi din varii domenii se tot desprinde şi el de lumea pământeană. E o lege a firii, nedreaptă uneori, însă nu putem să ne împotrivim, oricât de mare ar fi durerea după cel plecat în lumea fără dor.

Pe 12 august a.c., regretatul conferenţiar universitar doctor Mihail Iordache ar fi împlinit 79 de ani… Ne-a părăsit prea devreme, plecând spre veşnicie în acea zi geroasă de 22 ianuarie 1996, la numai 59 de ani.

Mă pot considera un om norocos că m-am numărat printre studenţii primei promoţii de absolvenţi ai Institutului Pedagogic de 3 ani Suceava, şcoliţi de o pleiadă de dascăli, majoritatea de la vestita Universitate ieşeană, în frunte cu profesorul universitar doctor docent Constantin Ciopraga, rectorul Institutului, cărora li s-au alăturat alte cadre didactice mai tinere, provenind din acelaşi mediu universitar menţionat mai sus. Printre ele şi domnul Mihail Iordache, asistent, apoi lector, om care s-a dedicat dintru început artei de a pregăti viitori profesori, dăruindu-i-se cu devoţiune, căutând să împrospăteze cuvintele cu o anumită alchimie, fiind un distins orator pentru că poseda „arta seducţiei prin discurs”, avea harul formulărilor prin prinosul de frumuseţe şi poezie împlinită.

Ne-a cucerit repede prin chipul său deosebit, cu acel zâmbet în colţul gurii, uneori ironic, ce ascundea atâtea înţelesuri, cu o voce blândă şi caldă, prin acea privire luminoasă, binefăcătoare şi înaltă, reuşind să capteze auditoriul şi să strecoare discret un fel de rezonanţă afectivă în suflet.

Apropiat vârstei noastre, a studenţilor, domnul profesor Mihail Iordache cobora uneori şi în mijlocul problemelor legate de viaţa de student, schimbând pentru puţin timp starea de spirit şi subiectul orei de seminar, cuprinzându-ne cu acea căldură de care aveam atâta nevoie la început de drum.

Îi invidiam pe cei care îl aveau ca îndrumător de grupă pentru că de acolo plecau multe iniţiative studenţeşti, cu finalităţi dintre cele mai plăcute.

Orele de seminar erau aşteptate cu bucurie, dar şi cu o oarecare teamă, descoperindu-i dorinţa de rigoare în formularea răspunsurilor, cu accent pe originalitate şi interpretare a fragmentului de text supus dezbaterii ori a fenomenului literar în discuţie. De multe ori pauzele continuau cu unele probleme controversate sau insuficient elucidate.

Cursul de „Compunere şi analiză literară” pe care ni l-a predat dezvăluia un om al cărţii, cu largă deschidere spre investigaţie şi noutate, care ştia să ne facă să trăim prin literatură, să-i pătrundem adâncurile şi să-i gustăm frumuseţea, lăsându-ne atraşi de vraja ei. Pentru examenul de sfârşit de an, domnul profesor ne-a dat în plus să pregătim câte un subiect, la alegere, cu aplicabilitate practică, dintr-o listă destul de consistentă, cu accent pe interpretare personală, conexiuni cu alte texte (opere), în aşa fel încât nota acordată să reflecte valoarea şi autenticitatea răspunsului dat. Aceste lucruri ne-au fost şi ele de mare folos atunci când am păşit spre sala de clasă ca profesori debutanţi în învăţământ.

Locuind în acelaşi cartier, întâlnirile cu dumnealui erau iminente. Oricât de grăbit părea, se oprea, îţi strângea mâna şi te măsura cu acelaşi zâmbet, doritor să afle noutăţi legate de familie, de şcoală, de viaţa cotidiană. De multe ori ţinea în mână un buchet de flori, dovadă că era iubit de studenţi, îţi recomanda o carte, un articol interesant sau un spectacol.

Am trăit o mare bucurie când, într-un an şcolar, am fost anunţat că voi conduce practica unei grupe de studenţi. La prezentarea în liceu, îndrumătorul de practică mi-a spus direct că a fost dorinţa domnului profesor Iordache ca pe aceşti studenţi să-i instruiesc eu. M-am emoţionat, recunosc, dar m-am simţit mult mai motivat. Cum o bucurie o urmează pe alta, la încheierea perioadei de practică pedagogică am trăit surpriza să descopăr în paginile publicaţiei „Crai nou” un articol intitulat „Domnului Profesor, cu mulţumiri!” ce mi-a fost adresat, semnat de studenta Gabriela Stanciu.

În perioada în care a condus destinele învăţământului sucevean ca inspector şcolar, domnul profesor Mihail Iordache a căutat să restructureze, să aşeze învăţământul pe baze noi, moderne, în deplină concordanţă cu cerinţele post-decembriste ale şcolii româneşti. A reuşit să îndrepte multe neajunsuri, unele privind titularizarea, schimbarea opticii privind relaţia profesor-elev-familie, să redimensioneze statutul cadrelor didactice, să pună un accent deosebit pe calitate, disciplină şi respect în actul didactic. Demnitatea şi cinstea profesională, reper şi în deontologia scrisului, l-au caracterizat în tot ceea ce a reuşit să facă, fiind un om cu o coloană verticală de autentică valoare şi un psihopedagog desăvârşit.

La şedinţele cu directorii ştia să puncteze cu obiectivitate şi pragmatism priorităţile. Avea deja o imagine de ansamblu asupra tuturor şcolilor deoarece era mereu prezent în mijlocul cadrelor didactice, dorea să cunoască starea de lucruri din fiecare unitate de învăţământ şi opera, necondiţionat, cu măsuri concrete şi eficiente. Am beneficiat şi eu de recomandările dumnealui şi m-am bucurat că a avut răbdare şi înţelegere, că a evaluat corect demersurile prezentate.

A pledat întotdeauna pentru recunoaşterea şi apărarea valorilor culturale şi, de aceea, se poate spune că domnul profesor Mihail Iordache a făcut şi o muncă de apostolat cultural, chiar dacă am aminti doar de „Pagini bucovinene” şi „Bucovina literară” unde a fost redactor, spiritul său critic a intrat repede în conştiinţa culturală a momentului, o personalitate în jurul căreia s-au adunat forţe tinere, talente proaspete.

Mihail Iordache era tipul de intelectual care reuşea, chiar prin simpla prezenţă, să indu-că o stare pozitivă, a fost un om generos, care punea mai presus de viaţa lui împlinirea câte unui vis. Datorită dumnealui s-a organizat la Suceava primul Simpozion Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, în 1992, apoi au urmat altele, când a reuşit să-l aducă pe lingvistul Eugen Coşeriu, dar şi pe alţi participanţi de marcă.

A fost decanul Facultăţii de Litere, a scris mult, atât pentru studenţi şi profesori, cât şi pentru cei care ştiu să guste din frumuseţea cuvântului ieşit din sufletul său mărinimos, scrisul său a dezvăluit un edificiu estetic, oricând deschis celor ce se avântă pe tărâmul creaţiei literare.

Domnul profesor Mihail Iordache a ştiut, dincolo de unele piedici ce i-au stat în cale, să trăiască ritmuri mitice, după un timp mitic al literaturii pe care a preţuit-o şi valorificat-o cu studenţii.

Critic şi istoric literar, conducător de cenacluri literare, colaborator la diferite publicaţii de prestigiu, om de o rafinată şi aleasă cultură, modest şi blând, frumos la suflet, un model de om înveşnicit în spaţiul spiritual al Bucovinei, Mihail Iordache a plecat în „lumea curată a drepţilor” cu credinţa că urmele paşilor săi vor înflori în fiecare primăvară cum a dorit, pentru că şi-a dăruit viaţa pentru un ideal pe altarul cuvântului vorbit ori scris.

12 august 2016…, zi în care să ni-l reamintim pe universitarul sucevean Mihail Iordache aşa cum l-am cunoscut, preţuit şi respectat. Să aprindem o lumânare în memoria lui şi să rostim o rugăciune pentru odihna sa veşnică, pentru că „a rodit în urmaşi şi rămâne, nu doar pentru spaţiul bucovinean, un nume luminos” (Adrian Dinu Rachieru).

EMIL SIMION