FGA poate primi cereri de plată şi de deschidere a dosarelor de daună de la clienţii şi păgubiţii Carpatica Asig

Persoanele fizice şi juridice care au de recuperat bani de la Carpatica Asig, fie din daune, fie din contractele în derulare pe care vor să le denunţe, pot depune, începând de marţi, 2 august, o cerere în acest sens la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), se arată într-un comunicat de presă al Fondului, transmis AGERPRES. „Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a luat act de publicarea în Monitorul Oficial nr. 586/02.08.2016, a Deciziei ASF nr. 1.498/27.07.2016 privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii «Carpatica Asig» S.A. De la această dată, creditorii de asigurări ai societăţii Carpatica Asig S.A. pot solicita FGA plata sumelor cuvenite”, se menţionează în comunicat.

Tot după data publicării deciziei, Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Carpatica, la deschiderea dosarelor de daună pentru evenimente întâmplate între data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

În plus, sursa citată menţionează că, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei ASF, compania este obligată să predea FGA evidenţa contractelor de asigurare în vigoare la data publicării Deciziei, evidenţa completă a dosarelor de daună şi evidenţele tehnico — operative şi contabile aferente contractelor şi dosarelor.

„FGA va desemna în termen de 30 de zile o Comisie Specială, formată din proprii specialişti, în vederea aprobării sumelor solicitate la plată din disponibilităţile sale. După preluarea evidenţelor societăţii Carpatica Asig S.A., FGA va publica pe site-ul propriu, www.fgaromania.ro, lista potenţialilor creditori de asigurări ai companiei”, notează sursa citată.

Fondul menţionează, însă, că nu poate începe plăţile decât după ce instanţa de judecată va stabili, definitiv, falimentul Carpatica Asig, iar acestea nu vor putea depăşi 450.000 de lei pe creditor.

Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridică la 26.520. Poliţele de asigurare emise de Carpatica Asig rămân în vigoare până la data expirării. Datele oficiale arată că societatea avea, la 30 iunie, un portofoliu de 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 poliţe RCA.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI