> S-au finalizat lucrările de decolmatare a lacului de acumulare şi de punere în siguranţă a barajului
Lucrările de decolmatare a lacului de acumulare Solca şi de punere în siguranţă a barajului au fost finalizate, după investiţii complexe realizate pentru prima dată din 1983. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat finalizarea proiectului, care rezolvă definitiv problema apei potabile pentru oraşul Solca.
În urmă cu 2 ani, în iulie 2024, oraşul Solca se confrunta cu o criză acută de apă potabilă şi menajeră. Lacul de acumulare se colmatase sever (peste 95%) din cauza secetei şi a lipsei investiţiilor din ultimele decenii, lăsând peste 2.000 de locuitori fără apă.
Imediat după vizitele la faţa locului, Gheorghe Şoldan – care era doar preşedinte ales al CJ Suceava la acea dată – a coordonat o soluţie provizorie de alimentare, iar în paralel au fost demarate procedurile pentru proiectul major de decolmatare şi reabilitare, în colaborare cu Administraţia Bazinală de Apă Siret Bacău şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. Lucrările, evaluate la peste două milioane de euro, au început în primăvara anului 2025 şi au fost finalizate recent.
„Acum 2 ani aduceam apă cu maşinile de pompieri, astăzi o comunitate de peste 2.000 de oameni are o sursă sigură de apă” a declarat preşedintele CJ Suceava.
În cadrul intervenţiilor au fost scoşi peste 84.000 mc de material aluvionar. Au fost montate bariere speciale pe torenţii care alimentează lacul, pentru a reduce riscul de colmatare viitoare. Pe durata lucrărilor, locuitorii au beneficiat în continuare de apă prin intermediul unei conducte provizorii şi a unui prag de priză realizat în amonte.
Potrivit autorităţilor, în forma actuală, acumularea Solca poate asigura necesarul de apă al oraşului pentru aproximativ doi ani, chiar şi în condiţii de secetă prelungită.
Gheorghe Şoldan a vizitat amplasamentul alături de vicepreşedintele CJ, Nicolae Robu, primarul oraşului Solca, Cornel Ţehaniuc, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Siret Bacău, Relu Adam, şi directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mulţumit tuturor celor implicaţi: reprezentanţilor Apele Române, ISU Suceava, primarilor care au fost solidari în perioada de criză, constructorilor şi echipelor tehnice.
„Finalizarea lucrărilor la barajul Solca reprezintă o investiţie strategică pentru siguranţa şi dezvoltarea comunităţii locale, punând capăt unei probleme cronice care afecta viaţa cotidiană a sucevenilor din zonă” ni s-a precizat. (N.B.)






























Comentarii