Manifestările culturale din cadrul programului Zilelor Municipiului Fălticeni, care se desfăşoară până pe 20 iulie, au fost deschise vineri, 15 iulie, cu lansarea cărţii „Suflet de orfan”, a profesoarei pensionare Saveta Vărăreanu, eveniment ce a avut loc la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni.
Saveta Vărăreanu a fost profesor de limba şi literatura română peste 30 de ani, predând la Oneşti şi la Liceul „Mihai Băcescu” din Fălticeni, iar acum, la pensie, a ales să aştearnă pe hârtie o parte din amintirile plăcute sau mai puţin plăcute care i-au marcat copilăria, adolescenţa şi tinereţea. Orfană de ambii părinţi în urma epidemiei de tifos din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Saveta Vărăreanu a fost crescută la o casă de copii din Botoşani de la vârsta de doi ani.
Poeţi şi scriitori din comunitatea locală, dar şi alţi fii de vază ai localităţii, foşti colegi de catedră şi foşti elevi, fiica, Brânduşa, şi nepoţii, oameni de cultură din urbea de pe Şomuz au dorit să-i fie alături distinsei profesoare la lansarea volumului memorialistic „Suflet de orfan” apărut la Editura „Sfântul Ierarh Nicolae”. Manifestarea a început cu imnul naţional, „un mod de a demonstra respectul faţă de ţară”, cum a subliniat Saveta Vărăreanu, şi cu prezentarea unui film cu imagini ale locurilor care au marcat existenţa autoarei şi cu membrii familiei sale, primii fiind bunicii „datorită cărora sunt ceea ce sunt”.
Un suflet între două coperte
După ce bibliotecara Nicoleta Hoştinaru a motivat iniţiativa prof. Lenuţa Rusu de a organiza această întâlnire a iubitorilor de literatură în deschiderea Zilelor Municipiului Fălticeni, pr. prof. Bogdan Feştilă, fost coleg şi vecin cu prof. Vărăreanu, a punctat câteva aspecte din viaţa autoarei şi despre necesitatea orientării învăţământului spre cultură şi aspectele reale din viaţa poporului român.
„Pentru mine, acest moment este de emoţie maximă, deoarece ţin în mâini o carte care m-a copleşit, ţin în mâinele mele un «suflet de orfan» pentru că Dumnezeu a îngăduit să cunosc ce înseamnă acest cuvânt, orfan, nu din relaţia pe care o am cu elevii la şcoală sau cu fii duhovnioceşti la Capela «Sfântul Nicolae», unde slujesc, ci din faptul că la trei ani de la naşterea mea, tata a plecat în veşnicie şi am avut timp să-mi pun multe întrebări.
Dna Saveta Vărăreanu şi-a pus sufletul între două coperte, mesajul cărţii fiind perceput de mine ca o declaraţie de iubire. Acestă carte este o carte cu valoare memorialistică, scrisă la persoana întâi plural, care înseamnă să trăieşti, să vibrezi, înseamnă să iubeşti şi să plângi în egală măsură pentru fiecare cuvânt pe care îl scapă peniţa, pentru fiecare literă pe care o scrie condeiul. Ştiu ce înseamnă să te aşezi în faţa unei foi albe şi să scrii despre tine, despre drumul pe care l-ai urmat şi despre darurile pe care Dumnezeu le-a pus în tine. Deşi această carte poartă titlul «Suflet de orfan», doamna profesoară nu s-a simţit niciodată părăsită, nu s-a simţit niciodată orfană, pentru că Dumnezeu i-a ocrotit paşii şi a înfiat-o, dăruindu-i multe bucurii.
Un volum de memorialistică, împărţit în trei părţi bine gândite, o carte care se învârte în jurul unui motiv literar central: omul. Este dorinţa de a deveni om şi a dobândi un statut, acela de a fi om mare. Practic, a fi om este unul dintre lucrurile cele mai dificile pentru noi. Lecţia pe care o primim în această carte este de dăruire şi jertfă. Mi-a plăcut că în această carte autoarea nu se autocenzurează şi trasează o hartă conceptuală a vieţii sale, a drumului parcurs până în prezent. Este o carte complexă, în care dna Saveta face trimitere la orice eveniment real care i-a marcat viaţa, la oamenii pe care i-a cunoscut şi la întâmplările pe care le-a trăit” a spus pr. Bogdan Feştilă.
Amintirile unui copil orfan nu pot fi uitate
Şi scriitoarea Coca Maria Udişteanu a rămas orfană în urma războiului, acest cumplit flagel, rezultat al unor minţi diabolice, motiv pentru care, cu lacrimi în ochi, a făcut o paralelă între viaţa Savetei Vărăreanu şi viaţa sa, de copil orfan de tată de la vârsta de 9 ani.
„Această carte are coperta albastră, la fel ca cerul senin, la fel ca sufletul dnei Vărăreanu. Deşi scrie despre lucruri triste, care ne aduc lacrimi în ochi, totuşi scrisul este cumva săltăreţ, ironic, autopersiflant şi până la urmă te atrage, lăcrimezi şi nu te poţi opri, pentru că fraza este bogată. În general, orfanii îşi scriu amin-tirile pentru că aceste amintiri nu au cum să fie uitate. Dna profesoară a fost o hărăzită de Dumnezeu, a primit un talent la naştere pe care l-a înzecit, l-a însutit, a ajuns să îndrume copiii şi a scris această carte, un manual de luat aminte” a spus Coca Udişteanu.
Coca Udişteanu a citit mici fragmente ilustrative pentru începutul vieţii copilului, Saveta Vărăreanu, rămas de mic fără mamă şi fără tată, iar în încheiere a citit testamentul autoarei, o mărturisire făcută celor cu care a respirat acelaşi aer, cu care a împărţit aceleaşi necazuri şi bucurii.
O carte autobiografică cu valoare documentară
Scriitoarea Lenuţa Rusu, membră a Cenaclului Literar „Eugen Lovinescu” din Fălticeni, s-a referit la sufletul orfanului, care vede şi simte altfel copilăria faţă de un copil lipsit de griji. Lenuţa Rusu a precizat că cele 400 de pagini sunt structurate în trei mari părţi, „Suflet de orfan”, „Vei fi un om mare în viaţa ta” şi „Omul cel mare”, fiind pentru autoare un prilej de analiză, autocunoaştere şi învăţătură.
„Adresarea directă, de parcă autoarea ar povesti cititorului cele întâmplate la o ceaşcă de ceai, ne aduce în faţă copilul din Călineşti-Enache care îşi pune întrebări majore: De ce nu spun cuiva mamă şi tată?; Ce înseamnă răposata?; Dar Dumnezeu să-i ierte? La toate întrebările, autoarea are câte un răspuns, mama fiind omniprezentă în carte pentru a o păzi pe copilă de capcanele vieţii” a precizat prof. Lenuţa Rusu.
Scriitorul Alexa Paşcu a vorbit la rândul său despre această carte bine realizată atât din punct de vedere al redactării, cât şi al dezvoltării subiectelor. El a precizat că volumul este autobiografic, având valoare documentară, o carte în care se arată dragostea faţă de oameni, dragostea faţă de ţară, dragostea pentru viaţă, cu toate problemele ei.
„Structurată în trei părţi, cartea ne prezintă, în prima parte, cu o deosebită sensibilitate, copilăria. Ştim cu toţii că înainte şi astăzi orfanii sunt priviţi într-un anume fel. Iată că orfanii au dovedit că sunt oameni peste oameni faţă de cei care au avut de toate, cu un sentiment deosebit de a iubi oamenii, de a iubi locurile, de a iubi ţara. Cartea este bine scrisă, cu trăire, fără înfloriuri şi forţări, lucrurile fiind redate aşa cum au fost. În partea a treia se vede lupta autoarei de a nu ceda în faţa unor impuneri anormale, reuşind să fie o învingătoare” a spus Alexa Paşcu.
Şi orfanii au un album de familie
O surpriză pentru autoare a fost prezenţa la Fălticeni a lui Ciprian Bojescu, autorul cărţii „Rătăcind prin Bucovina”, care a aflat din presa locală despre eveniment. Refugiat cu părinţii în timpul războiului, departe de satul natal de peste graniţa de nord a României, Ciprian Bojescu a revenit în Bucovina la Călineşti, unde a învăţat până în clasa I. Scriitorul născut în nordul Bucovinei a fost impresionat de curajul dnei Saveta de a reda cititorilor copilăria sa şi a scos în evidenţă amintirile de pe uliţele satului Călineşti.
Şi scriitorul Vasile Moroşanu a evidenţiat viaţa tragică a Savetei Vărăreanu, de la accidentele pe care le-a suferit la viaţa grea pe care i-au creat-o cei din jur, având mereu „eticheta” orfan. Un alt aspect remarcat de Vasile Moroşanu a fost munca Savetei Vărăreanu la catedră, aducând „pe linia de plutire” şi apoi învăţând carte clase de elevi romi sau fiind dirigintă la clasa a IX-a, unde elevii au fost admişi cu note de 1, 2 şi 3 la examen şi unde predomina absenteismul, totul petrecându-se într-un mediu semiostil, la Oneşti, dar şi performanţele elevilor pe care i-a îndrumat la Colegiul „Mihai Băcescu”.
Scriitorul Gabriel Todică a prezentat „Suflet de orfan” ca un album de familie, în carte regăsindu-se numeroase fotografii, „nişte portaluri, nişte chei spre filmele vieţii, filme care sunt amintirile autoarei”.
Bibliotecara Nicoleta Hoştinaru a subliniat caracterul documentar al cărţii, precizând că „este un document istoric pentru generaţiile tinere de astăzi, care nu ştiu ce s-a întâmplat în perioada comunistă, nu ştiu despre practica agricolă de odinioară, nu ştiu despre acele evenimente la care participam în anumite zile festive, serbările obligatorii, munca în folosul comunităţii, cravata roşie de pionier, panoul de onoare…“
„Bunicul a fost legătura care a ştiut să-şi poarte familia prin viaţă”
„La lansarea cărţii la Suceava, pr. Gabriel Herea a spus că dacă această carte ar fi fost scrisă în anii ’80 ar fi fost maculatură, pentru că aşa arăta realitatea. Noi nu ne dăm seama că realitatea din momentul de faţă poate deveni în viitor istorie.
Mulţumirile pe care le aduc sunt: dnei Lenuţa Rusu, colegă inimoasă de la Cenaclul literar, pentru că, auzind că aş dori să lansez cartea la Fălticeni, m-a sunat şi mi-a spus că ar fi bine ca evenimentul să deschidă Zilele Municipiului; Bibliotecii Municipale, pentru că personalul de aici m-a încurajat să fac această lansare; colegilor din Cenaclul „Eugen Lovinescu”, pentru că au participat la această lansare şi pentru că sunt priteni adevăraţi care îţi întind mâna la nevoie. Vă mulţumesc dumneavoastră, cititorilor, pentru că acordaţi vieţii mele timp din viaţa dumneavoastră.
Cu tot sufletul şi din tot sufletul mi-am iubit ţara şi i-am fost recunoscătoare pentru că m-a făcut om. Este un capitol în carte intitulat «Doamne, cum le aranjezi pe toate». În acel capitol povestesc despre amprenta lăsată de degetul mare al bunicului pe diploma de absolvire. Dumnezeu le aranjase pe toate pentru că atunci m-am întâlnit pentru ultima dată cu bunicul, iar acea diplomă reprezenta munca mea de aproape 20 de ani, era munca orfanei, erau speranţele bunicului, poate erau şi speranţele ţării puse în mine. Dar dacă bunicul, Ion Zelezneac, nu ar mai fi ajuns să pună degetul în loc de semnătură pe acel carnet de note, munca mea de până atunci şi dorinţa mea de a-i educa şi sprijini copiii ar fi fost spulberată. Când spun că îmi iubesc ţara nu sunt o făţarnică, sunt fiica acestei ţări şi îi mulţumesc ţării şi dumneavoastră pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine” a spus Saveta Vărăreanu.
„În învăţământul românesc ideea de patriotism, dragostea de patrie, de ţară a dispărut aproape cu desăvârşire”
Vorbind tot despre patriotism, prof. pr. Bogdan Feştilă a adăugat: „Se simte în această carte un iz patriotic. Vreau să vă spun că tocmai asta ne lipseşte nouă, oamenilor contemporani: dragostea de ţară, patriotismul, patriotism pe care cei care suntem mai mărişori l-am prins în şcoală. Dar, din nefericire, în învăţământul românesc această idee de patriotism, dragostea de patrie, de ţară, a dispărut aproape cu desăvârşire. Noi, profesorii de limba şi literatura română, spunem cu regret că, prin conţinuturile programelor, ni se interzice să mai fim sensibili, să mai fim sinceri, aproape că ni se impune să ne cenzurăm. Nu mai avem voie să le predăm copiilor noştri «Mioriţa» pentru că îi maltratăm psihic pe elevi cu ideea unei crime, nu mai avem voie să le vorbim copiilor noştri despre jertfa trupului pentru a zidi ceva veşnic şi, ca atare, nu mai avem voie să le predăm «Mănăstirea Argeşului» pentru că Ana a fost zidită de vie, nu avem voie să le vorbim copiilor despre «Zburătorul», nu mai avem voie să le vorbim despre miturile fundamentale ale poporului nostru. Un popor fără cultură, fără mit, fără un fundament cultural, fără spiritualitate, este practic inexistent. Cred că din fiecare carte, din fiecare viaţă pe care o avem lângă noi trebuie să învăţăm ceva. Cred că trebuie să luăm ceea ce este bun şi să-l ducem cu noi mai departe, astfel încât tânăra generaţie să audă de la noi adevărul şi să fie mărturisitori ai cuvântului”.
Manifestarea s-a încheiat cu un recital de muzică veche românească susţinut de profesoara interpretă de muzică populară Lenuţa Rusu, acompaniată la vioară de profesor pentru învăţământul primar Lidia Zugravu.
Comentarii