Flash

 Mai ştiţi chestia aia veche cu „Azi la CEC un leu depui, mâine o să facă pui”? E adevărat, la ora asta face pui dar pentru cine trebuie, nu pentru cine depune. Că ăştia, bancherii, cică îţi administrează banii, drept pentru care tu plăteşti acest serviciu. Adică ce fel de administrare e asta… Că stai la birou, butonezi la un PC ori mai te cerţi cu un client? A administra nişte bani înseamnă să îi investeşti spre a face profit şi pentru tine, şi pentru client. Dar de unde? O cunoştinţă de-a mea a depus acum doi ani de zile o sumă modică, la CEC, pe numele unei copile, 400 de lei mai exact, sperând că se vor înmulţi. A venit vremea ca acei bani să-i fie dăruiţi fetei, de ziua ei. Cât a dat CEC-ul înapoi? 386 de lei. În acelaşi sistem se află şi o altă bună cunoştinţă de-a mea a cărei mamă a depus de-a lungul vremii, la acelaşi CEC, aproximativ 100 de milioane de lei vechi. Temându-se de cei mai rău, mama i-a făcut procură fiicei să-i scoată banii. Aceasta s-a dus la CEC şi şi-a anunţat intenţia de a retrage respectiva sumă. Da, dar nu se putea decât luna aceasta, fără să i se precizeze cu exactitate data, în iunie, pentru a nu plăti dobânzi în loc să le primească. S-a dus în iunie. Răspunsul? Trebuia să vină cu vreo două zile mai devreme, că deja s-a prelungit contractul unilateral, iar dacă vrea să lichideze contul păţeşte ca femeia despre care am scris mai înainte. Adică recuperează mai puţin decât a depus. Uite-aşa, românul simplu este păcălit de bănci, se lamentează, rămâne pierdut, iar alţii râd în culise.

COSMIN LEAHU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI