> Durata de execuţie a lucrărilor la cele 80 de noi unităţi de locuit este de 24 de luni, însă edilul-şef Ion Lungu crede că locuinţele ar putea date în folosinţă înainte de intrarea în iarna 2017-2018
Conducerea Primăriei Suceava a predat ieri, către firma constructoare, amplasamentul pe care vor fi ridicate patru blocuri finanţate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). La faţa locului, respectiv pe bulevardul 1 Decembrie 1918, lângă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, acolo unde mai există blocuri ANL şi de locuinţe sociale, au fost prezenţi responsabilii Victor Construct Botoşani, firma câştigătoare a licitaţiei ţinute în Bucureşti, cât şi cei ai proiectantului. Şeful municipalităţii a declarat că mai multe dintre apartamente ce se vor construi vor fi destinate tinerilor medici şi actori, o hotărâre în acest sens urmând a fi supusă aprobării deliberativului local.
„Este un lucru bun, pentru că vom acorda locuinţe şi medicilor în vârstă de până la 35 de ani, de la Spitalul Judeţean, cât şi actorilor de la Teatrul Municipal, care se încadrează în prevederile legale. Vom face tot posibilul să intrăm în Consiliul Local, să aprobăm noile criterii pentru locuinţele ANL, să dăm posibilitate şi doctorilor, şi actorilor să aibă acces la aceste locuinţe” a subliniat Lungu.
Durata de execuţie a lucrărilor la cele 80 de noi unităţi de locuit este de 24 de luni, însă edilul-şef crede că garsonierele şi apartamentele ANL ar putea fi date în folosinţă înainte de intrarea în iarna 2017-2018. Fiecare dintre cele patru blocuri va avea cel puţin zece locuri de parcare.
Pe de altă parte, Lungu a reamintit că, la vânzare în rate şi cu avans de 15%, către actualii chiriaşi, sunt scoase unităţile de locuit ANL ridicate în anii anteriori. Edilul-şef a precizat că, în aceeaşi zonă, în viitorul apropiat ar putea fi amenajat un nou cartier rezidenţial pentru tineri: „Vrem să dăm tinerilor o şansă la cumpărarea unui apartament sau, iată, la repartizarea cu chirie a unuia. De asemenea, ca perspectivă, pentru anul viitor, vom încerca să obţinem o suprafaţă de teren de la Staţiunea de Cercetări, în aşa fel încât să putem atribui parcele gratuite tinerilor de până la 35 de ani, care vor să-şi ridice o casă pe cheltuială proprie”.
În zona la care facem referire, în cartierul Obcini, Primăria are încă 80 de apartamente şi garsoniere. Recepţia a fost făcută la finele anului 2009, beneficiarii mutându-se în casă nouă în anul următor. În acelaşi perimetru au fost amenajate 40 de unităţi de locuit pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, o parte dintre acestea având destinaţia de locuinţe sociale.
























Comentarii