Pârjol într-o gospodărie din Stulpicani

 

> Chiar dacă au intervenit cu forţe sporite, pompierii militari nu au mai putut salva mare lucru > Toată agoniseala unei familii s-a transformat în scrum din cauza unui conductor electric defect

 Flăcări înalte de câţiva metri au cuprins în câteva clipe, pe parcursul după-amiezii zilei de joi, toate construcţiile ridicate în curtea unei gospodării particulare situate pe raza localităţii Stulpicani. Potrivit datelor obţinute de la plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, pârjolul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 în jurul orei 15, iar către locul acestuia au pornit militarii de la Garda de Intervenţie Gura Humorului şi de la detaşamentele de pompieri Câmpulung Moldovenesc şi Suceava. În sprijinul acestora au sărit şi lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Stulpicani şi Ostra. În total, nu mai puţin de şase autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD au intervenit pentru a lichida flăcările care cuprinseseră „casa de locuit şi anexele gospodăreşti, construcţii realizate din lemn şi înglobate într-un corp comun” şi ameninţau să se extindă la alte două gospodării din imediata apropiere. În aproximativ trei ore, incendiul violent a transformat în cenuşă întreaga bătătură a gospodăriei după ce au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 80 mp, bucătăria de vară pe 35 mp, adăpostul de animale pe 80 mp, o magazie pe 40 mp, aparatura electrocasnică şi obiectele de mobilier, circa două tone de fân, 6 mc lemn de foc, 4 mc de cherestea şi multe alte lucruri. Totodată, flăcările au degradat şi un atelaj hipo, un motofierăstrău, un tocător de furaje şi alte bunuri întâlnite în cale.

„Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unui băiat de 15 ani, care a suferit arsuri la piciorul drept, şi unui tânăr de 25 de ani, cu arsuri la mâna dreaptă, cei doi refuzând apoi transportul la o unitate spitalicească. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu neizolat corespunzător. Pompierii au salvat gospodăriile învecinate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI