Lui Ciprian Porumbescu, după 133 de ani

“Ciprian Porumbescu compunând Crai Nou” de Ion Cârdei

“Ciprian Porumbescu compunând Crai Nou” de Ion Cârdei

Se pare că există şi destine ale cărţilor, studiilor, articolelor. Într-o bună dimineaţă (într-adevăr bună!), din mormanul de xeroxuri care aşteaptă cu pacienţă să fie transferate pe calculator, extrag, aproape la întâmplare, câteva file, pe care încep să le procesez: relatarea comemorării de un an de la moartea lui Ciprian Porumbescu. Şi, în scurtă vreme, tresar: mă aflam chiar pe 6 iunie, adică ziua trecerii compozitorului la cele eterne. Mi s-a părut un semn, mi s-a părut că se cere o ofrandă, aşa încât mă simt dator să împărtăşesc informaţia. Cu atât mai mult cu cât, în textul care urmează, găsim ecouri ale recunoaşterii pe plan european a talentatului componist, o sintagmă memorabilă a lui Vasile Alecsandri, fiinţarea junelui Ioan Bumbac sau prezenţa de suflet a companionului său din zile grele (inclusiv închisoarea) – preotul Constantin Morariu. Cât despre versurile cântate, însoţite de simbolistica tricolorului (pentru afişarea căruia s-au dus lupte grele în jurul anului 1900), acestea au rămas ca un memento permanent la catafalcul oricărui junimean (adică fost membru al Societăţii Academice „Junimea” din Cernăuţi – pentru cei mai puţin iniţiaţi), până în vremurile din urmă (Leca Morariu consemnează, la înmormântarea fratelui său Aurel, în decembrie 1945: „… vremelnica lui plecare dintre noi, mai ales se cuvine să fie cinstită cu supremul omagiu junimist închinat membrilor săi… Şi aşternând, peste sicriul gata binecuvântat, panglica treicoloră a Junimii, cuvântătorul, şi cu el asistenţa bucovineană, intonează Imnul treicolorului român de Ciprian Porumbescu” – în Opere, vol. III, Jurnal vâlcean, p. 224).

Relatarea care urmează, pătrunsă de sentiment şi nu lipsită de calităţi literare, purtând titlul Parastasul anual şi sânţirea monumentului mormântal al profesorului de muzică Ciprian Porumbescu, dar nesemnată, a apărut în revista „Candela” de la Cernăuţi, diriguită de păr. Artemie Berariu, în numărul de la 1 iul. 1884, p. 465-467:

Vineri în 25/6 mai a trecut anul de când repăosa Ciprian Porumbescu. Luni în 28/9 mai a.c., neconsolatul lui părinte îi făcu parastasul de un an şi sânţirea monumentului mormântal. Biserica şi curtea ei era plină de popor; o impresiune bună a făcut corul şcolar stupcan, cântând pe schimbate, la strana dreaptă băieţii, la cea stângă copilele, partea sântei liturghii până după evanghelie; cealaltă parte o cântă corul gimnaziştilor din Suceava. Un simţământ de deosebită bucurie îţi inunda inima auzind pe de o parte vocile dulci ale copilelor şi ale băieţilor contopindu-se în armonia cea mai plăcută, iar pe de altă parte un simţământ de amară durere îţi mâna lacrimile în ochi, cugetând că cel ce, împreună cu părintele său, formase acele voci tinerele întru preamărirea lui Dumnezeu zace acum de un an de zile în sânul pământului! În timpul împărţirii anaforii, amândouă corurile amintite cântară pe rând „Imnul bisericii” şi „Imnul şcoalei”, texturile şi melodiile părintelui paroh de loc. După aceea părintele protopresviter al Humorului sânţi, cu patru preoţi, întâi apa, apoi monumentul mormântal. Mormântul profesorului Ciprian se află aproape de biserică, încins de grilaj ce încunjură mormintele familiei Porumbescu. Crucea rădicată pe mormântul lui Ciprian e de piatră şi poartă în faţă pe trupină o tablă de metal cu inscripţiunea aurită: „La revedere, iubite fiule! la revedere, iubite frăţioare!”. Pe piedestal în faţă e o liră de metal aurită şi încungiurată de o cunună de lauri, înfăţată cu o panglică de metal aurită, cu epigrama: „Armoniile tale, lacrimele noastre”. Sub această liră se află o tablă de metal cu inscripţiunea tot aurită: „Ciprian Porumbescu, născ. 2 oct. 1854, răp. 25 mai 1883”. Sus pe cruce e pus arciş tricolorul de metal, pe carele se ceteşte ultima strofă din „Cântecul Tricolorului”, cuvinte şi muzica de însuşi răp. Ciprian. Preste monument era rădicat un arc învelit în giulgiu alb şi înfăşat cu o ghirlandă de roze şi bărbănoc şi pre arc erau aşezate cununele trămise din mai multe părţi.

În faţa mormântului era masa cu pomene, în stânga şi în dreapta ei erau alte mese cu pălăriuţe, schimburi, fuste, tulpănele şi ustensile de şcoală menite a se împărţi, „de sufletul lui Ciprian”, în 40 de şcoleraşi şi şcoleriţe sărace din Stupca. Finindu-se sfinţirea crucii şi a pietrei mormântale, se făcură rugăciunile parastasului, după care părintele Constantin Morariu, amicul şi colegul de seminar al răposatului Ciprian, începu predica funebrală, dar o începu abia după ce-şi învinse emoţiunea profundă ce-i cuprinsese întreg sufletul; aici urmă un moment străordinar de pătrunzătoriu. Între introducţiunea predicii adică şi între predica însăşi, făcând oratorul o pauză scurtă, se ridică la înălţimea arcului de deasupra monumentului portretul iubitului Ciprian, în mărimea omului, în cadre mari aurite, ornat cu tricolorul de mătase şi trămis de damicelele române, elevele repausatului Ciprian, din Braşov. La ridicarea portretului şi dezvelirea lui nu vedeai la nime, nici chiar la băieţii săteni, ochi fără lacrime, iară părintele, fratele şi sora bietului Ciprian trebuiau sprijiniţi, căci durerea îi învinsese de tot.

Părintele Morariu îşi continuă predica, dar nu numai el era adânc mişcat de cele ce le aducea în memoria repausatului, dar şi întreg publicul, până şi cei de altă lege şi limbă, de care se aflau mulţi de faţă din localităţile de prin împregiur. Cuvântul părintelui Morariu a fost cuvânt măestru şi va fi pomenit în Stupca mult timp! Urmară după aceea şi două discursuri adânc simţite şi bine rostite, unul de academicul Lazăr Rotopan, şi celălalt de abiturientul din Suceava Ioan Bumbac, iară cântându-se ultima strofă din „Cântecul Tricolorului”: Iar când fraţilor m-oi duce /De la voi şi-a fi să mor,/Pe mormânt atunci să-mi puneţi/Mândrul nostru „tricolor”, un fecior stupcan, asistat de alţi doi, aduse un tricolor de metal, mare şi prea frumos, de-l depuse Rotopan pe mormântul lui Ciprian. Fiind acest moment un moment de mişcare puternică, unele dame, între care şi una de la Iaşi, trebuiră duse de la locul plângerii.

După aceea au fost cetite la vreo 30 din cele 73 de adrese de condolenţă, sosite păr. Iracliu de la moartea lui Ciprian şi până în acel moment din feliurite părţi locuite de români, între care una de la laureatul V. Alecsandri, de cuprinsul: „O comoară de armonii luă Ciprian cu sine în mormânt”, ba şi din ţări străine, una din Tirol, două din Italia, una din Heidelberg şi una din Reval, în Estlandia; aşa de mare simpatie avea repăosatul la toţi câţi apucase a-l cunoaşte după blânda şi atrăgătoarea lui fire, sau după clasicele lui lucrări!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI