Mobilizare pentru depistarea bacteriei de pe Bistriţa

raul bistrita> Agenţii hidrotehnici caută descărcări ilegale de ape uzate, cât şi depozite de gunoi animalier pe râul Bistriţa şi afluenţii acestuia > „Analizele fizico-chimice actuale indică o calitate a apelor bună şi foarte bună din punct de vedere fizico-chimic, iar valorile nu prezintă modificări faţă de cele anterioare” a declarat prefectul Constantin Harasim

Administraţia Bazinală a Apelor „Siret” Bacău a derulat procedura de achiziţie a unui studiu privind cunoaşterea, geneza, evoluţia şi stabilirea soluţiilor şi măsurilor pentru eliminarea surselor de impurificare cu Clostridium perfringens, în vederea asigurării unei stări bune de calitate a apelor râului Bistriţa şi afluenţilor acestuia, a declarat ieri Constantin Harasim, prefectul judeţului Suceava. Potrivit lui, calitatea apelor râului Bistriţa şi afluenţilor acestuia este monitorizată în permanenţă, angrenaţi fiind inclusiv agenţii hidrotehnici din zonă. Aceştia au misiunea de a se deplasa pe malurile şi în albiile majore ale cursurilor de apă, cu scopul de a depista eventualele descărcări ilegale de ape uzate, cât şi existenţa depozitelor de gunoi animalier care ar putea fi antrenate în aval. Constantin Harasim ţine să reliefeze că, din analizele fizico-chimice efectuate până acum în laboratorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, pe probele de apă prelevate din secţiunile de control nu rezultă modificări ale clasei de calitate, „aceasta situându-se în stare bună”. Însă, în momentul de faţă, analize pentru depistarea bacteriei Clostridium perfringens sunt în curs de desfăşurare atât la Compania judeţeană „Apa Serv” Neamţ, cât şi la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. Pe de altă parte, în vederea descoperirii surselor de infestare, Administraţia Bazinală a Apelor „Siret” Bacău a comandat în regim de urgenţă, contra cost, la DSP Neamţ, efectuarea de analize pentru Clostridium perfringens, în cinci secţiuni ale râului Bistriţa, în amonte de municipiul Piatra Neamţ, până în municipiul Vatra Dornei. Întrucât prezenţa bacteriei Clostridium perfringens a fost semnalată şi în aval de municipiul Vatra Dornei, foarte aproape de acesta, secţiunile de investigare au fost suplimentate, verificări făcându-se şi în amonte de municipiul staţiune.

„Analizele fizico-chimice actuale indică o calitate a apelor bună şi foarte bună din punct de vedere fizico-chimic, iar valorile nu prezintă modificări faţă de cele anterioare” a declarat Constantin Harasim.

Presa semnalase posibila prezenţă a bacteriei pe râul Bistriţa, clostridiile fiind microorganisme care au capacitatea de a determina îmbolnăvirea gazdei umane şi a animalelor. Clostridium Perfringens poate genera forme severe de infecţie alimentară, manifestându-se prin dureri de stomac, diaree sau crampe abdominale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: