Thermonet, succesorul falitei Termica, încasează doar 70% din valoarea facturilor

> „Nu este chiar foarte bine, se poate şi mai mult, iar din punctul meu de vedere trebuie să facem eforturi să ţinem aproape la consumul de energie termică” arată primarul Ion Lungu

Chiar dacă au un nou operator de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, locuitorii municipiului Suceava continuă să fie reţinuţi la plata serviciilor de care au beneficiat. După ce au lăsat falita Termica cu facturi neîncasate de circa 16 de milioane de lei, acum consumatorii casnici îşi achită doar circa 70% din valoarea facturilor emise de Thermonet. Primarul Ion Lungu a declarat că, în momentul de faţă, firma are de încasat 4,16 milioane de lei, incluzând şi contravaloarea aferentă serviciilor lunii ianuarie, care încă nu a devenit scadentă.

„De când s-a început activitatea cu noul operator, sumele sunt încasate în proporţie de aproximativ 70%. Nu este chiar foarte bine, se poate şi mai mult, iar din punctul meu de vedere trebuie să facem eforturi să ţinem aproape la consumul de energie termică”, a subliniat edilul-şef, cu prilejul întâlnirii cu preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari.

Ion Lungu a precizat că, zilele acestea, de la bugetul local s-au achitat 500.000 de lei către fostul operator, Termica, precum şi o sumă de acelaşi ordin de mărime, cu titlul de subvenţii, către actualul prestator Thermonet.

„Încercăm cu toţii să ne facem datoria: noi, ca Primărie, să plătim subvenţia, iar populaţia trebuie să achite la zi ceea ce consumă”, a reliefat Ion Lungu.

Thermonet Suceava, având ca acţionari pe Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, a preluat în concesiune sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic din Suceava pe data de 15 octombrie 2015. Acesta după ce, la negocieri, s-a detaşat la criteriile privind aspectele tehnice, conducând în clasament, cu un total de 312,68 de puncte, în faţa Transagent, firmă a autorităţilor locale, care a acumulat doar 283,10 puncte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI