Gripa porcină, la graniţa Sucevei cu Ucraina

 > În PTF Siret un punct de asistenţă medicală funcţionează 24 de ore din 24, personalul fiind vaccinat, dar şi instruit pentru depistarea potenţialilor contaminaţi > În judeţ au fost identificate, după simptoame şi semne clinice, două cazuri de gripă, neconfirmate însă de Institutul „Cantacuzino” Bucureşti

Gripa AH1N1, care a produs 122 de decese în Ucraina, dintre care cinci în Cernăuţi, alertează autorităţile din judeţul Suceava.

Potrivit generalului de brigadă Ion Burlui, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, unităţile şcolare din Cernăuţi, dar şi din localităţile învecinate au fost închise timp de o săptămână, cu prelungire de încă una, maladia fiind răspândită masiv în zonele Kiev, Odesa şi Liov.

În aceste condiţii, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit sâmbătă, la Palatul Administrativ Suceava, în Sala „Bucovina”, pentru a găsi şi lua măsuri preventive în cazul producerii unor situaţii de urgenţă determinate de posibila apariţie a unei pandemii de gripă cu tulpină de virus A1N1.

Prefectul Constantin Harasim a declarat că şedinţa CJSU a fost convocată după ce Inspectoratul General al Poliţei de Frontieră a informat autorităţile judeţene sucevene despre evoluţia unei epidemii de gripa porcină pe teritoriul statului vecin, Ucraina. Astfel, prima măsură dispusă este constituirea unui punct de asistenţă medicală care funcţionează 24 de ore din 24 în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Totodată, personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina a fost vaccinat, dar şi instruit în vederea identificării potenţialilor contaminaţi cu virusul AH1N1. De asemenea, respectivilor lucrători li s-au distribuit mijloace de protecţie individuală şi colectivă, iar Direcţia de Sănătate Publică Suceava a solicitat, de la Ministerul Sănătăţii, doze suplimentare de vaccin.

Virusul sezonier AH1N1 provoacă îmbolnăviri severe la tineri şi adulţi sănătoşi

Nu în cele din urmă, cu finanţare asigurată de Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă vor realiza pliante cu măsurile de prevenire şi combatere a gripei AH1N1, acestea urmând a fi distribuite în punctele de trecere a frontierei, în locuri şi instituţii publice, dar şi în unităţile de învăţământ din judeţul Suceava.

Prefectul Constantin Harasim a anunţat că, până în prezent, Conform Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Suceava s-au identificat, după simptoame şi semne clinice, două cazuri de gripă, însă acestea nu au fost confirmate de Laboratorul de analize medicale al Institutului „Cantacuzino” Bucureşti.

Gripa se transmite de la om la om, atât pe cale aeriană, cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferite obiecte personale ale acestuia, contaminate cu secreţiile nazofaringiene. Direcţia de Sănătate Publică recomandă evitarea aglomeraţiilor, alimentaţia sănătoasă, măsuri sporite de igienă personală, cât şi vaccinarea în cazul grupelor de risc. Virusul sezonier AH1N1 provoacă îmbolnăviri severe la tineri şi adulţi sănătoşi, în contrast cu AH3N2, care a afectat persoanele mai în vârstă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI