Remember Grigore Macovei

(23.I.1908, Lozna-Botoşani – 3.VII.1976, Suceava)

Cu câteva zile în urmă am primit un telefon care mi-a produs o mare bucurie. La celălalt capăt al firului am auzit o voce de care îmi era dor: era vocea uneia dintre cele mai dragi profesoare pe care le-am avut în şcoala generală, dna Silvia Carmen Sfarghie, fost director al Şcolii generale. nr. 1 Suceava. Domnia Sa, cu gândul la părintele mult iubit, plecat prea repede din această lume, m-a rugat să le reamintesc sucevenilor de cel ce a fost Grigore Macovei, unul dintre cei mai importanţi dirijori şi compozitori ai Bucovinei. Pentru conformitate, am apelat la scrierile enciclopedistului Emil Satco, cel care ştia, ca nimeni altul, să scoată în evidenţă cele mai frumoase trăsături ale celor pe care îi preţuia în mod deosebit. Rândurile care urmează, unele inedite, altele publicate, sunt un omagiu pe care îl aducem, astăzi, de ziua sa, Maestrului Grigore Macovei. (Alis Niculică)

 Într-o căsuţă acoperită cu stuf din Lozna Dorohoiului, a venit pe lume Grigore Macovei, fiul cantorului bisericesc Ilie şi al soţiei sale, Elena.

După primii ani de viaţă, petrecuţi în mediul sătesc, atât de bogat în trăiri spirituale, după alţi câţiva ani închişi între pereţii şcolii normale din Şendriceni, a ajuns pe băncile Conservatorului bucureştean, urmându-şi chemarea către universul fascinant al sunetelor, simţită acut încă din copilărie. Aici, între 1926 şi 1931, s-a bucurat de îndrumarea unor mari maeştri ca: Ion Nonna Otescu, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, George Breazu, de la care a deprins arta dirijatului, a componisticii, tainele pedagogiei şi respectul pentru creaţia primordială – folclorul. Viaţa i-a oferit şansa de a fi un dascăl devotat şcolii, pe care a folosit-o din plin: a modelat generaţii de tineri, iniţiindu-le în arta cântului sau a mânuirii instrumentelor făuritoare de sunete.

La Siret, unde Grigore Macovei a funcţionat ca profesor între anii 1933-1934 a înfiinţat la Liceul „Laţcu Vodă” cohorta de cercetaşi „Siretul” şi a condus „Societatea arcăşească”. Aceasta din urmă avea un cor pe care maestrul Grigore Macovei l-a instruit, realizând cu el spectacole şi chiar o audiţie la Radio Bucureşti. În capitala Bucovinei, la Cernăuţi, între 1938 şi 1944, Grigore Macovei s-a afirmat ca dirijor al corului teologilor de la Facultatea de Teologie şi corul elevilor de la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.

Urmările celui de-al doilea război mondial au fost dezastruoase pentru România. Vechile şi tradiţionalele legături care existau între Suceava şi Cernăuţi, de fapt între toate localităţile din sudul Bucovinei şi cele din nord, au fost întrerupte definitiv. Noile autorităţi comuniste, care copiau cu sârg modelul sovietic, au intervenit brutal şi în cultură. Artiştii şi formaţiile artistice, atât câte au mai rămas, trebuiau să slujească noul regim prin cântec, dans şi poezie. Cine răsfoieşte azi colecţiile ziarelor locale: „Lupta poporului”, „Făclia Sucevei”, „Zori noi” sau „Clopotul” îşi poate forma o idee cât se poate de veridică asupra vieţii culturale din fosta regiune şi apoi din judeţul Suceava. Şi, totuşi, chiar în aceste condiţii vitrege, fosta Reuniune muzical-dramatică din Suceava se încăpăţâna să supravieţuiască prin câţiva entuziaşti. Existau instrumentişti şi corişti care doreau să-şi continue activitatea. Ei au apelat la serviciile profesorului Grigore Macovei, stabilit în Suceava în 1946.

Venirea sa la Suceava a marcat, practic, momentul mult aşteptat al revigorării vieţii artistico-muzicale. Reuniunea l-a solicitat pentru a-i dirija corul şi formaţia instrumentală, iar Grigore Macovei, deşi era foarte ocupat, autorităţile cerându-i sprijinul şi la pregătirea altor formaţii artistice, în special pe cele ale sindicatelor din Suceava, n-a ezitat.

În 1946, Consiliul Judeţean al Sindicatelor Unite, Suceava, organizaţie supusă şi controlată de către P.M.R., înfiinţează o orchestră de muzică populară. În anul următor, pe lângă această orchestră se încropeşte un cor cu aproximativ 100 de persoane, totul pe bază de voluntariat. De fapt, salariaţii, muncitori sau funcţionari, care aveau aptitudini artistice, erau „lămuriţi” să participe la repetiţii şi, bineînţeles, la spectacole. Astfel a luat naştere Ansamblul Artistic al Consiliului Judeţean al Sindicatelor Unite Suceava. Pentru instruirea acestor formaţii a fost solicitat profesorul Grigore Macovei.

La 28 aprilie 1948 Reuniunea Muzical-Dramatică „C. Porumbescu” îşi invita publicul fidel la o „audiţie muzicală”, în sala Primăriei (actuala Prefectură), sub bagheta lui Grigore Macovei. Era cântecul de lebădă al acestei instituţii cultural-artistice. În acelaşi an se va anunţa fuzionarea formaţiunilor artistice respective, sub egida Consiliului Regional al Sindicatelor, purtând numele de Ateneul Popular „Ciprian Porumbescu”. A fost folosită această formulă de compromis spre a împăca orgoliile nostalgicilor Reuniunii, cu o formulă „cvasi clasică” de Ateneu popular, amintind de acele alcătuiri renumite în perioada interbelică, cum a fost, spre pildă, Ateneul Popular Tătăruşi de la Iaşi, care a vizitat în mai multe rânduri Suceava. Spectacolele muzicale se înmulţesc. Menţionăm pe cele susţinute la Suceava, Gura Humorului, Rădăuţi, Botoşani.

Dragoş Vicol, scriitor aflat în plină ascensiune, face un comentariu pe marginea spectacolelor muzical-coregrafice date de Ansamblu la Vatra Dornei. Autorul reţine repertoriul bogat: La malurile Prutului de Ciprian Porumbescu, Valurile Amurului de Orlando Laslori, Furtuni de primăvară de I. Fucic. Sunt apreciate calitatea interpretării de către orchestră, care are o serie de instrumentişti valoroşi cum ar fi: Oravetz şi Iosif Andruhovici (clarinet), Voevidca (vioară), Teodorescu (trompetă), Băcilă, Grospper Glükman (vioară), Mihai Filip (violoncel). O notă bună a primit din partea autorului articolului şi echipa de dansuri, instruită de Ion Andronic care „valorifică cu curaj folclorul local”. Este remarcată şi contribuţia „soliştilor mai vechi” (Tolea Antonovici, Gertrude Macovei, Clarice Davidovici, Lucia Sencianu, alături de care au evoluat bine două noi nume: Silvia Macovei (fiica dirijorului) şi Iosefina König („două elemente talentate, cu frumoase perspective de dezvoltare”).

Grigore Macovei a fost prim dirijor la Ansamblul de Cântece şi Dansuri „C. Porumbescu”, Suceava între 1954-1958 şi 1963-1968, cu o întrerupere între 1959 şi 1962, când a fost profesor de muzică la Câmpulung Moldovenesc. În momentele de respiro se mai ocupă de corul Mitropoliei Sucevei, sau de Corul şi orchestra Consiliului Judeţean al Sindicatelor Unite.

Grigore Macovei a cules perle ale folclorului românesc, pe care le-a aranjat şi armonizat pentru cor şi orchestră; a compus melodii care au împrospătat, ani de-a rândul, repertoriul soliştilor, al corului şi orchestrei. Din creaţia corală, amintim: Cântece de urare; Coruri; Strună, strună, soră bună; Cântec de la munte; Foicică măr rotat; Măi, dorule, măi; lucrări precum „Răsună codrul, Primăvara, Serenadă, În ochii tăi, E toamnă, Frunzuliţă de mohor, Cântec de dor şi joc ş.a., treceau dincolo de scenă, fiind fredonate de către un public entuziast, receptiv la frumos.

Alături i-a stat frumoasa lui soţie, Gertrude, o interpretă cu mare succes la public, a cărei voce de soprană a dat viaţă multor roluri, arii sau cântece de creaţie românească sau universală.

Profesorul Grigore Macovei a fost decorat, în 1957, de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale cu Ordinul Muncii cl. a III-a, iar în 1966 a primit Ordinul „Meritul cultural” cl. a II-a.

Au trecut mulţi ani de când vioara sa, care a dat viaţă atâtor sunete împletite în armonii desăvârşite, a amuţit, iar bagheta i se odihneşte în micu-i locaş-sicriu, visând la timpurile când insufla magie vocilor şi instrumentelor, spre satisfacţia estetică a mii şi mii de spectatori. Au rămas mărturii tăcute, alături de manuscrisele compoziţiilor (unele încă nefinisate), scrisorile de la prieteni sau colaboratori, afişe şi programe de spectacole, precum şi nelipsitele fotografii, fixând pentru eternitate clipa: tânăr, dirijând corurile şi orchestrele din Siret şi Câmpulung Moldovenesc; la Radio Bucureşti, prin 1948, cu corul Ateneului, chemaţi să cinstească memoria marelui compozitor Ciprian Porumbescu; pe scena fostei grădini de vară din Suceava, cu orchestra de estradă; la Curtea de Argeş, cu nelipsita-i vioară; în juriile unor festivaluri corale sau la Lira de aur…

 EMIL SATCO