Motto: „Basarabie, Basarabie,
Dorul meu de dincolo de Prut”
(Versurile unui cântec interpretat de Tudor Gheorghe)
Vă mai amintiţi de Basarabia? Teritoriul, fost românesc, parte a Moldovei dintre râurile Prut şi Nistru, de vreo 45.000 kmp, acaparat de Imperiul ţarist în 1812, prin pacea de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia. În istoria românească, se numea Basarabia numai partea de sud a teritoriului, un loc de trecere şi de aşezare a unei populaţii migratoare pe care, iniţial, l-a stăpânit domnitorul Basarab, din Ţara Românească. Rusia a extins denumirea de Basarabia la tot teritoriul cucerit. Timp de 106 ani ruşii au experimentat în Basarabia politica de deznaţionalizare, de colonizare şi de asuprire a moldovenilor. Între 1918 şi 1940, Basarabia a făcut parte din ceea ce s-a numit România Mare, dar Carol al II-lea (1930-1940) şi oamenii politici de atunci au fost incapabili s-o apere şi au cedat-o, fără luptă, Uniunii Sovietice, lui Stalin înţeles cu Hitler. Ce-a făcut ţarul roşu în Basarabia şi urmaşii lui se vede şi se simte peste tot pământul dintre cele două ape: dislocarea populaţiei româneşti, deportarea acesteia în vastitatea Uniunii Sovietice, introducerea limbii ruse ca limbă oficială, marginalizarea limbii „moldoveneşti”, aducerea de colonişti străini, de toate naţiile, dar în special ruşi şi ucraineni. Unitatea Basarabiei a fost distrusă după al Doilea Război Mondial (1939-1945), când nordul cu Cetatea Hotinului şi sudul (Basarabia propriu-zisă) au fost cedate şi încorporate Ucrainei. Ce-a rămas, vreo 33.000 kmp, a alcătuit Republica Moldova, împreună cu câteva raioane de dincolo de Nistru, unde este acum autoproclamata Republică Nistreană, unde staţionează Armata a 14-a rusă.
Dar Basarabia este mai mult decât atât! Este neputinţa şi indiferenţa românilor din România, este braţul pierdut care zvâcneşte în somn, este batjocorirea sentimentului naţional, a poporului şi a limbii române, este pâinea şi vinul de împărtăşanie, este fratele înstrăinat care vede în România un pericol şi multe altele este şi înseamnă. Oricât i-am lua în braţe pe fraţii basarabeni, nu putem să nu observăm că acul busolei basarabenilor (nu a coloniştilor) este oscilant, dar mai mult îndreptat spre est, ceea ce este explicabil, prin forţa Rusiei şi prin slăbiciunea României. Oricâte burse vom da elevilor şi studenţilor de dincolo, oricât vom strânge legăturile culturale, nu este suficient pentru a-i determina pe cei mai mulţi basarabeni să-şi întoarcă faţa către noi. Pentru ei, România este o ţară străină, coruptă şi înapoiată, o trambulină de lansare în Uniunea Europeană. Baza unei mai mari apropieri ar constitui-o dezvoltarea economică, o invadare a pieţei Republicii Moldova cu produse româneşti. Am subliniat de mai multe ori importanţa economiei pentru Reunire, dar gândurile politicienilor noştri sunt în altă parte. Şi acum, întrebarea întrebărilor: Câţi români din Basarabia mai vor Reunirea cu România? Mă tem că aceştia sunt o minoritate înăbuşită de curentul rusofon, de oameni politici care vorbesc de Moldova lui Ştefan, adică Moldova aceea ciuntită să se unească cu Moldova rămasă în România, o unire pe dos, ca şi cum te-ai scărpina la urechea dreaptă cu mâna stângă. Acesta este mesajul şi aceasta este semnificaţia ruperii, în parlamentul Republicii Moldova, a hărţii României Mari de un deputat care, culmea, vorbea „moldoveneşte”.
Acum se vorbeşte de pierderea statalităţii Republicii Moldova, care îi poate veni din incapacitatea de a-şi forma un guvern cu orientare europeană. Se caută o vină gravă şi mare la preşedintele Timofti, în neputinţa lui de a desemna pe acel prim-ministru capabil să se menţină. Nu se vede acum mâna UE, nici a NATO; singurul sprijin, se crede acolo, ar putea veni din România. Îl vedeţi voi capabil pe Iohannis să facă un gest de prietenie către Basarabia? Aşa, să-i sensibilizeze pe cei mari din UE şi din NATO, să condiţioneze (chiar aşa!), de exemplu, rămânerea României în organismele amintite de sprijinirea Republicii Moldovei de a se Reuni cu România şi de a se muta graniţa UE pe Nistru. Uite, ceauşul de serviciu al SUA, Victoria Nuland, este venit să aducă ordinele, se poate transmite dorinţa românilor care, după cum se vede, n-ar trebui să se reducă la Deveselu şi la a trimite oameni în Afganistan. Nu-l cred capabil pe Iohannis de un asemenea gest. El a pus la punct şi vrea s-o ia de la capăt? Care capăt, domnule preşedinte? Este vreun capăt mai important ca Republica Moldova?
Pe de altă parte, cei responsabili, din Republica Moldova, prea au luat modelul de la Bucureşti, atâta sunt de dezbinaţi şi de încrâncenaţi unii împotriva altora. Ar fi bine să se înţeleagă cei care vor cu UE şi cu România, să nu mai dea apă la moara lui Voronin şi a altor „moldoveni”. Acum ar fi momentul de înţelegere, când Rusia lui Putin trece prin greutăţi interne, are destule probleme cu Ucraina, dar şi cu Isis, în Siria. Mai vreţi un guvern comun Republica Moldova România? Ce spui, domnule Mihai Ghimpu?
Comentarii