Retrospectiva săptămânii

Euro încheie anul aşa cum l-a început, la 4,50 lei

Ieşirile de capital speculativ de pe piaţa valutară locală au instalat euro în jurul nivelului de 4,50 lei, valoare care se înregistra şi la începutul acestui an.

După o creştere, în 11 decembrie, la 4,5297 lei, maxim al ultimelor 22 de luni, euro a înregistrat patru şedinţe consecutive de scădere, minimul de 4,4994 lei fiind atins în 17 decembrie.

La finalul perioadei, media a crescut la 4,5145 lei, care reprezintă maximul acestui an, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5090 şi 4,5190 lei, cu închiderea la 4,51 – 4,5130 lei.

Această evoluţie a fost diferită de cea a altor monede din regiune, care profitau de sentimentele favorabile din pieţe, după decizia Fed de a majora dobânda. Cea mai mare apreciere a cunoscut-o moneda poloneză, care s-a întărit de la 4,373, la începutul perioadei, la 4,257 zloţi, la finalul ei.

În zilele următoare euro ar putea reveni spre 4,49 lei, ca o consecinţă a creşterii ofertei comerciale de valută, exportatorii având nevoie de lei pentru a-şi achita taxele şi obligaţiile la bugetul de stat.

Creşterea economiei româneşti reprezintă, de asemenea, o protecţie pentru leu. Astfel, INS a revizui pozitiv, potrivit datelor semidefinitive, de la 2,8 la 3%, creşterea economică înregistrată anul trecut, după ce PIB-ul din 2013 a consemnat o creştere de 3,5%.

Cursul dolarului american a fluctuat între 4,0865, la începutul perioadei, şi 4,1722 lei, la finalul ei, într-o şedinţă în care cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,145 şi 4,177 lei. Reamintim că dolarul a atins, la începutul acestei luni, maximul său istoric de 4,2220 lei.

Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,076 şi 1,084 franci/euro, a crescut de la 4,1569 la 4,1904 lei, maxim al ultimelor cinci luni.

La jumătatea săptămânii, Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane a anunţat pentru prima dată, după aproape zece ani, majorarea dobânzii de la 0 – 0,25% la 0,25 – 0,50%, măsură aşteptată de peste un an de către investitori.

Decizia a avut ca efect deprecierea euro, de la 1,10 la 1,0802 dolari, pieţele americane închizându-se vineri la 1,0870 dolari, iar marile bănci de investiţii le-au recomandat clienţilor lor să îşi înmulţească achiziţiile de dolari, considerând că respectiva decizie nu ar fi fost luată dacă Fed n-ar fi avut suficientă încredere în economia în redresarea economiei SUA.

Înmulţirea plasamentelor în moneda americană arată că un indice care urmăreşte evoluţia dolarului faţă de alte 10 monede importante a crescut cu peste 9% de la începutul anului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI