Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc

arta lemnului 1În 1936, pornind de la colecţia etnografului Ion Ştefureac, învăţătorul Constantin Brăescu şi alţi intelectuali ai urbei, sprijiniţi de autorităţile locale ale vremii, au pus bazele unui muzeu la Câmpulung.

De la mănunchiul de obiecte etnografice şi până la Muzeul „Arta lemnului” de azi, patrimoniul acestuia s-a îmbogăţit cu tot ce poate aminti de valorile, creativitatea şi ingeniozitatea locuitorilor de pe aceste meleaguri.

Muzeul pune la dispoziţia vizitatorilor, din ţară şi de peste hotare, obiecte ce arată drumul lemnului, de la secţiuni de trunchiuri de brad sau molid folosit la construcţia caselor şi a obiectelor utilizate în gospodărie, în viaţa cotidiană; de la cuiele din lemn de tisă, cu care cel ajuns la vremea întemeierii unei familii îşi proba vrednicia şi certitudinea că-şi va construi o casă şi până la obiectele de mobilier rustic sau ale cărturarului ce-şi citea cărţile la lumânarea din sfeşnic; de la obiectele folosite în agricultură, la pescuit, în apicultură, în transport etc. şi până la sculpturile în lemn ale unor artişti apreciaţi ca Ioan Pâşlea, Ion Haralambie Sîrghie şi până la lucrările artistului plastic renumit de astăzi Ion Maftei ş.a. – muzeul oferă vizitatorului o varietate de obiecte ce vorbesc despre istoria şi oamenii locului, cu priceperea lor de a îmbina utilul cu frumosul.

În curtea muzeului, ca o completare, se află câteva case vechi, mobilate după obiceiurile vremii şi în care vizitatorii, mai ales cei străini, folosindu-se de obiecte de stână, se delectează cu renumitul balmoş din produsele ce ni se oferă la stână.

Consumatorii de cultură devin din ce în ce mai dornici de cunoaştere şi, de aceea, colectivul muzeului organizează periodic, mai ales în sezonul cald, manifestări culturale prin care se aduc în atenţia publicului realizări ale unor creatori care nu mai sunt printre noi, precum Mircea Rotaru, sau ale celor care mai creează încă, fie din localitate, fie din alte localităţi ale judeţului şi nu numai.

Directorul muzeului, prof. Marcel Zahaniciuc, ne-a vorbit recent mai cu seamă despre cele organizate în ultima perioadă: „Intrarea în cel de-al nouălea deceniu de existenţă a prilejuit o efervescenţă a acţiunilor organizate la nivelul municipiului, în parteneriat cu şcolile din oraş sau cu alte unităţi muzeale din ţară. De la «Dialogul artelor» organizat de Centrul Cultural Bucovina, în martie, la Fundu Moldovei, odată cu Festivalul naţional «Buna Vestire», unde muzeul a participat cu a XVI-a ediţie a simpozionului «Satul românesc bucovinean – tradiţii şi contemporaneitate», alături de expoziţiile de pictură, fotografie şi dezbaterile organizate de centrul cultural, muzeul câmpulungean a organizat în acest sezon acţiuni care au fost mult apreciate de participanţi. Menţionăm: Şcoala altfel «În vatra satului», o amplă manifestare folclorică onorată de prezenţa primarului municipiului, dl ing. Mihăiţă Negură, manifestarea fiind premiată cu locul II pe ţară. Muzeograful Mihai Botezat, împreună cu prof. Romică Grosu şi elevii de la Şcoala profesională specială, au prezentat, într-o manieră deosebită, viaţa la o stână, cu toate activităţile specifice acesteia, până la prepararea balmoşului, din care s-au înfruptat toţi cei 120 de participanţi”.

Directorul instituţiei ne-a vorbit cu căldură şi despre alte manifestări organizate la muzeu şi care s-au bucurat de aprecierea vizitatorilor. Ne referim, printre acestea, la „Paştele în Bucovina” – expoziţie de ouă încondeiate, port popular şi covoare, cu genericul „Armonie şi culoare în arta pascală din Bucovina”. De multă apreciere s-a bucurat expoziţia de tapiserie „Arta din suflet” a artistei Maria Cojocari.

Localnicii şi alţi vizitatori au revăzut cu plăcere „Retrospectiva Mircea Rotaru”, prin care fiica acestuia, Marcela Topertzer, aminteşte de artistul complex, care ne-a lăsat picturi în ulei, sculpturi în lemn şi alte creaţii valoroase.

Printre acţiunile reuşite mai menţionăm fotoexpoziţia artistului sucevean Victor Rusu – „Simboluri şi ornamentica lemnului în zona Câmpulungului”.

S-au organizat de asemenea standul de prezentare „Drumul lemnului”, în cadrul festivalului cu acelaşi nume; expoziţia de fotografii „Oameni şi locuri din Bucovina”, în colaborare cu Muzeul Satului din Suceava, manifestarea fiind dedicată Zilei Naţionale a României. Cu acest prilej a avut loc şi acţiunea „Unirea României cu patria mamă”, în cadrul căreia elevii de la Şcoala profesională specială, îndrumaţi de profesorii lor, au prezentat un frumos spectacol, oferind participanţilor (elevi de la toate şcolile din oraş) şi o interesantă expoziţie de colaje pe tema amintită.

Adăugăm şirului de manifestări pe cel intitulat „Cucuteni 5000”, simpozion organizat în colaborare cu „Natura 2000”; şezătoarea cu obiceiuri din Bucovina, organizată în colaborare cu Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, ca şi sprijinul acordat de muzeu organizării de către postul tv Antena 1 a „Nunţii bucovinene”, în cadrul emisiunii „Poftiţi de vă iubiţi”.

Colectivul muzeului se pregăteşte intens pentru manifestarea omagială din 2016, când instituţia împlineşte 80 ani de existenţă, în cadrul căreia vor fi prezentate şi mărturii despre vizitarea muzeului de către mari personalităţi, între care ministrul Ion Nistor, mitropolitul Visarion Puiu şi marele I.C. Brătianu, părintele PNL.

Renovarea clădirii muzeului, anunţată de primarul municipiului, va crea în viitor condiţii pentru ca vizitele la această instituţie să fie şi mai plăcute.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI