Un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Broşteni a depistat, luni, pe raza localităţii Broşteni, încă un transport mare de material lemnos însoţit de documente false.
Era vorba de un camion încărcat cu 23,52 mc de lemn de răşinoase, condus de un bărbat de 26 de ani, din localitatea Borca, judeţul Neamţ.
Acesta a declarat iniţial că are documente care să ateste provenienţa lemnului şi a prezentat un aviz de însoţire. Un aviz expirat în care era trecută cantitatea de 16,40 mc material lemnos.
„Cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată în custodie Ocolului Silvic Crucea, urmând ca, după definitivarea verificărilor, să fie luate şi măsurile legale asupra conducătorului auto, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice” a comunicat Jandarmeria Suceava.
Reamintim că, în aşteptarea iernii friguroase, transporturile de material lemnos abundă pe şoselele judeţului, iar printre ele şi încărcături ilegale, fără documente de provenienţă şi transport.
În doar câteva zile, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii şi jandarmii au confiscat peste 160 mc de material lemnos pe care transportatorii nu i-au putut proba cu acte provenienţa.
























Comentarii