Vaccinurile antitetanos şi antirabic lipsesc din spitalele sucevene

> Autorităţile sanitare au semnalat situaţia Ministerului Sănătăţii

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, joi, că spitalele sucevene au sesizat, recent, instituţia cu privire la lipsa din stoc a vaccinului antitetanos, dar şi al celui antirabic, iar în aceste condiţii DSP a înaintat o informare Ministerului Sănătăţii cu privire la această problemă cu care se confruntă unităţile spitaliceşti din judeţ. Însă, până la această dată, nu s­a primit un răspuns.

Zorescu a arătat că, în lipsa vaccinului antitetanos, medicii aplică celelalte măsuri de profilaxie, respectiv toaletarea riguroasă a plăgilor, tratament cu antibiotice şi supravegherea stării de sănătate a pacienţilor.

Ea a spus că spitalele sucevene au transmis DSP Suceava situaţia privind numărul de doze de vaccin antitetanos de care au nevoie pentru asigurarea conduitei terapeutice, dar şi al numărului necesar de doze de vaccin antirabic. Medicul epidemiolog a subliniat importanţa vaccinării corecte împotriva tetanosului, care se efectuează în copilărie, arătând că există diferenţe de răspuns imu-nologic în cazul persoanelor care au fost vaccinate antitetanos faţă de cele cărora nu le-a fost administrat acest vaccin.

Directorul adjunct al DSP Suceava a precizat că instituţia are în stoc vaccin antitetanos doar pentru vaccinarea gravidelor aflate la prima sarcină, dar şi pentru imunizarea gravidelor cu sarcini ulterioare, dacă au trecut mai mult de zece ani de la sarcina precedentă.

Ea a spus că Ministerul Sănătăţii a repartizat DSP acest vaccin specific pentru vaccinarea gratuită a gravidelor împotriva tetanosului, iar dozele de vaccin au fost distribuite medicilor de familie şi maternităţilor din judeţ.

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat că unitatea se confrunta cu lipsa vaccinului antitetanos încă din săptămâna anterioară, iar în ceea ce priveşte vaccinul antirabic, în stocul spitalului mai erau doar trei doze. El a spus că situaţia a fost semnalată atât DSP Suceava, cât şi Ministerului Sănătăţii, comenzile către furnizori pentru achiziţia acestor vaccinuri fiind deja înaintate şi aşteptându-se, în continuare, repartiţia dozelor solicitate.

Brădăţan a spus că situaţia din judeţul Suceava nu este una singulară la nivelul ţării, mai multe spitale din România anunţând că au epuizat stocurile de vaccin antitetanos şi antirabic.

Directorul medical al SJU Suceava a precizat că, lunar, spitalul are nevoie de 600 până la 800 de doze de vaccin antitetanos (VTA).

El a explicat că tetanosul se dezvoltă, în general, în mediul cald, umed şi anaerob, iar în mod real ar fi şanse minime ca acesta să se dezvolte în sezonul rece. Însă protocoalele terapeutice prevăd ca, în cazul plăgilor deschise, pe lângă toaletarea corectă a acestora, în primele ore de la producerea leziunii să se administreze şi acest vaccin.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI