Proiect comun de mediu Suceava-Botoşani

Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava anunţă finalizarea proiectului „Implementarea unui sistem adecvat de management pentru conservarea biodiversităţii în Acumulările Rogojeşti-Bucecea”. Proiectul a fost implementat în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, respectiv în oraşul Siret, comunele Grămeşti, Zvoriştea şi Hânţeşti din judeţul Suceava, precum şi în comunele Mihăileni şi Vârfu Câmpului din judeţul Botoşani. Calitatea de beneficiar o are „Asociaţia Pentru Botoşani”, obiectivul general al proiectului fiind conservarea biodiversităţii din aria de protecţie specială avifaunistică „Acumulările Rogojeşti-Bucecea”, prin realizarea Planului de management şi a Regulamentului sitului „Natura 2000”. Valoarea totală a proiectului desfăşurat în intervalul 17 iunie 2013 – 31 decembrie 2015 este de 821.447 de lei, din care 739.302 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 82.145 lei este contribuţie nerambursabilă de la bugetul de stat. Proiectul a fost cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 4 – „Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii”, Domeniu major de intervenţie – „Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management pentru protejarea biodiversităţii şi reţelei Natura 2000”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI